ciornă.veche#2

Image

Moartea-i în tot. E în frunze acum, nu are muze și-i fără culoare.

Moartea-i în tot; o să fie-n zăpadă și noi v-om călca-o-n picioare…

Cerul se crapă, ploaia coboară.E rece și udă, nici moartea acum n-o doboară.

Moartea-i în tot,dar viața e apa și apa e ploaie, deci viața o calcă-n picioare.

Noi suntem viață și moartea-i zăpadă, deci moartea vine și pleacă doar de fațadă.

Așa cum tu vezi, așa cum eu simt, mânați amândoi de viață și moarte, o cale măruntă-i bătută de toate.

Triumfă viața, triumfă…

Advertisements

ciornă.veche.

Image

Vântul spulberă noaptea,

Sufletul prinde lumină acum

Și noaptea umple eternitatea.

Fac parte dintr-un univers obscur.

Alergi prin mine, prin a mea minte;prin tot.

Și vântul spulberă stelele.

Nu pot să dorm, mă zăpăcești

Și nori-și trimit de îndată ploile.

Aș vrea să te simt, să mă strângi la piept.

Să-ți respir răsuflarea fierbinte.

Va fi iarnă curând și încă te-aștept

Să-mi spui ce simți tu pentru mine.

Râvnesc doar sărutul pe pleoapele lungi,

Doar mâna ușoară prin părul meu fin.

Al tău parfum rece pe al meu gât să-l arunci

Și vântul să ne-acopere fețele.

Pupila se dilată când te văd zâmbind

Doar șarmul tău mă copleșește.

Părul răvășit îmi amintește de vânt,

A cărui viteză tot crește,tot crește.

E-o tornadă pe cer! Infinitul negru în praf e-necat.

Mi-e teamă că nu mai rezist si-ntr-un fel

O să-ți spun tot ce cred, cu gându-mpăcat.

“Mă iubești? Eu da!”

Și vântul în briză se potolește.

Acum că ți-am zis, în sec înghițind

Va fi totul iară firește?

ImageP.S: Cum anul e pe sfârșite, aș vrea să postez toate „ciornele” mele. Pentru 2014, un nou început. Să ne citim cu bine, dragilor!

Dragoste de portocală.

Image

Degetele uscate ating cu gravitate coaja de portocală.

O dezbracă de hainele amare și o lasă doar în cămașa din mătase transparentă.

Îi e frică de mâinile puternice, îi e frig și se înfioară.

Cămașa se desface nasture cu nasture și portocala nu mai e coerentă.

Ar vrea să strige, să îl oprească, dar mintea ei e prinsă-ntr-o capcană.

Carnea ei dulce-acrișoară, mirosul ei de portocală, înnebunește mâna ce-o dezbracă.

Mătasea alunecă pe umerii rotunjiți și cade pe podea.

Și-acum?…E goală. Ce-o să facă?

Mâna o strânge și buzele se apropie: oh, ce dulce sărutare!

Mai vrea, și nu doar una, chit că pentru ea va fi nimicitoare.

O atinge și-o savurează din fiecare bucățică.

Nu se poate stăpâni și mușcă din ea.

Pielea portocalei se crapă și zeama acrișoară se scurge printre degetele aspre,

Suficient cât să împrăștie în toată camera parfumul ei.

„Ce nebunie, să mor într-o așa plăcere!”, își zise portocala închizând ochii.

„Ce bună ar fi o mandarină, e suavă, o copilă!”, conchise M. plin de zeama răposatei.

Image

Ai adus dafinul?

Image

-Nu simt nimic.

-Eu da. E rece și mă-nfioară. E grea ca plumbul și cenușie ca el. Toți spun că e neagră, dar nu. E gri și tristă.

-O vezi?

-Doar uneori. Stă neclintită, închisă în lemn. Dar se mișcă, îi simt mișcarea. Mă uit atent, atât de atent la statornicia ei încât  chiar cred că se mișcă. Știi tu, ca atunci când îți e atât de frig încât simți că ți-e cald. Mă-nțeapă. Îmi înțeapă gândurile și nu mai scap de ea. Închid ochii și o aud.

-Ce zice?

-Nimic. Aud liniștea perfectă.

-Dacă e perfectă, de ce nu-ți place?

-Pentru că doar tăcerea ei e perfectă. În schimb, miroase. O aromă atât de nouă pentru mine, mă obsedează; e parte din mine acum și nu pot să scap de ea. Fiecare moleculă din mine înseamnă o particulă din ea. Nu o mai suport. Mă apasă, nu înțelegi? Mă frământă, nu vezi?

-De ce?

-Pentru că nu am mai stat niciodată atât de aproape de ea. Și pentru că e devastatoare. Distruge, dezintegrează tot, e prea violentă cu toți! Și totuși nu mă revolt împotriva ei pentru că nu pot,e puternică, dar nici nu vreau. Dacă aș încerca să o distrug, m-aș nimici pe mine. Ți-am zis…acum e parte din mine. Ea e eu și eu sunt ea.

-Nu înțeleg.

-E simplu. Gândește doar și nu întreba lucruri stupide. Adu-mi foi de dafin.

-Ce să aduc?

-Foi de dafin. Ți-am spus să încetezi cu întrebările fără rost…

-Dar nu am. Unde sunt?

-Am scris pe ele un acatist.

-Vorbești prostii. Simți din nou durerea? Ar fi bine să te întinzi.

-Adu-mi-le, acum! Când vine, trebuie să i le dau. Ți-am spus că mi-e prietenă și nu vreau s-o dezamăgesc.

-Ce fel de prieten îți cere lucrurile pe care nu le ai? Ai spus că e rea, nu merită!

-Se lasă seara. Vezi?

-Răspunde-mi, te rog. Nu te abate de la subiect.

-Se lasă seara. Vezi? Începe să se întunece și să se lase ceața. Ceața e umedă, plină de dezamăgiri. Așa va veni și ea: umedă și plină de dezamăgiri. Din nou simplu. Și știi de ce vrea acatiste?

-Mi-ai spus să nu mai întreb…

-Acum trebuie doar să răspunzi…

-Nu știu!

-Pentru că facem schimb. Îmi aduce dezamăgiri și îi dau foi de dafin scrise. Doar asta o bucură.

-De ce vrei dezamăgiri?

-De ce n-aș vrea? Sunt bune. Îți arată laturi de-ale tale de care nu erai conștient. Te fac puternic. Suferi și ești sensibil. Fără eșec nu știi ce-i succesul. Fără trădare, nu știi ce-i iubirea. Și, dragostea mea, fără Moarte nu știi ce e Viața și nu poți s-o prețuiești pe cea din urmă. De-asta suntem prieteni…Vreau să cunosc Viața și să o țin aproape de mine, dar fără Moarte nu pot. Iubesc Moartea și cred că și ea mă place…dar ador Viața, cu toate că ea mă urăște. Moartea e aproape, o văd tot mai des, o miros, o ating.

-Nu, nu ești bine. Sun doctorul, nu încerca să vii după mine lângă telefon. N-o să poți!

-Nu-i nevoie, iubito. A venit…și nu am dafinul. Adio!

Image

Regăsit. Eu. Eva

M-a cuprins acum o resemnare în care nu mă recunosc. Oare am obosit? Sau poate m-am pierdut din nou? Sunt tot eu? Sunt alta, m-am schimbat? Nu mai ştiu încotro. Rareori îmi mai permit să privesc cu coada ochiului în urmă, doar pentru a-mi aduce aminte cum am ajuns astăzi aici. În definitiv, orice despărţire poate fi tradusă ca un abandon al unui “eu”, la fel cum orice privire aruncată pe furiş în urmă aduce cu ea un inevitabil regret. Şi vai de cei care seduşi de imaginea trecutului, îmbrăcat acum în straiele cele mai frumoase, vor sparge lacăte de la uşi ce nu ar mai trebui deschise vreodată. În final, dintr-un univers de întrebări, va cutremura pământul numai una: “Cum ar fi fost dacă?”. Poate că răspunsul la întrebarea asta e ceea ce îmi lipseşte şi mie.

via Fără titlu.

Genial, Eva! Îți mulțumim pentru fiecare rând împărtășit cu noi!

Clișeu.

Image

…și mi-am promis că nu o să mai scriu despre tine, dar nu pot. Mă izbesc în gândurile mele de același TU… Aceiași ochi vigilenți, același zâmbet șarmant, aceeași geacă asortată cu părul răvășit. Orice piedică ți-aș pune, tu tot alergi spre pieptul meu și îmi provoci palpitații.  Sunt bulversată. Răvășită. Agitată. Analizez prea mult tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp și nu vreau să cred că „Nu e nimic”. Poate chiar nu e, poate doar sunt prea oarbă să văd evidentul sau poate tu ești prea timid să o recunoști. Ești ca mine, semănăm uimitor de mult prin complexitate și ne diferențiem atât de mult prin simplitate. Presiune, presiune, rezistență…Te joci cu mine sau eu m-am jucat prea mult de-a lungul timpului cu ideile utopice și am picat în propria-mi ambuscadă.  Dacă ții la mine nu-mi provoca un atac de cord, te rog!

Nu spun prea des, ba chiar n-am spus-o niciodată așa cum o simt acum. Aș vrea să ți-o fi recunoscut în față, dar mi-e teamă că inima e prea slabă și orgoliul prea puternic. Simplu clișeu…„Te iubesc!

So you want to be a writer?

Image

if it doesn't come bursting out of you
in spite of everything,
don't do it.
unless it comes unasked out of your
heart and your mind and your mouth
and your gut,
don't do it.
if you have to sit for hours
staring at your computer screen
or hunched over your
typewriter
searching for words,
don't do it.
if you're doing it for money or
fame,
don't do it.
if you're doing it because you want
women in your bed,
don't do it.
if you have to sit there and
rewrite it again and again,
don't do it.
if it's hard work just thinking about doing it,
don't do it.
if you're trying to write like somebody
else,
forget about it.

if you have to wait for it to roar out of
you,
then wait patiently.
if it never does roar out of you,
do something else.

if you first have to read it to your wife
or your girlfriend or your boyfriend
or your parents or to anybody at all,
you're not ready.

don't be like so many writers,
don't be like so many thousands of
people who call themselves writers,
don't be dull and boring and
pretentious, don't be consumed with self-
love.
the libraries of the world have
yawned themselves to
sleep
over your kind.
don't add to that.
don't do it.
unless it comes out of
your soul like a rocket,
unless being still would
drive you to madness or
suicide or murder,
don't do it.
unless the sun inside you is
burning your gut,
don't do it.

when it is truly time,
and if you have been chosen,
it will do it by
itself and it will keep on doing it
until you die or it dies in you.

there is no other way.

and there never was.
                                         by Charles Bukowski 

P.S: And that's  the reason I will stop to write for awhile. 
Thanks Bukowski for your advice. I am grateful to you!

Fără noimă.Identitate.Sub acoperire.

Image

– Băieții sunt ca jeleurile pentru fetițe, zise ea. Cam stupid, nu crezi?

– Și cutia mea cu praline unde este?

-Ar fi un gest teribilist să ți-o dau!

-Știai că-mi spun rugăciunea în fiecare seară?

-Dar nu are niciun sens ce zici aici.

-Mă suni? Vreau să strâng noaptea-n telefon.

-Pot să respir în părul tău. Cred că are oxigen.

-De ce ceasul are două limbi și nicio gură?

-Dragă, sunt glume proaste. Gândurile unde se duc când le uităm?

-Nu mai vreau să vorbesc cu tine. Oprește planeta, vreau să cobor!

-Am înțeles iubito, o să păstrez acest moment, vreau să-l folosesc altădată.

Când pleci…

Am găsi azi un citat în care chiar m-am regăsit. Oh, L`amour…

“De altfel e și cea mai frumoasă declarație de dragoste: “Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – și acum te pot părăsi”. E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire. Când pleci, e bine să crezi că ai socotelile încheiate.” – Constantin Noica

Image