So you want to be a writer?

Image

if it doesn't come bursting out of you
in spite of everything,
don't do it.
unless it comes unasked out of your
heart and your mind and your mouth
and your gut,
don't do it.
if you have to sit for hours
staring at your computer screen
or hunched over your
typewriter
searching for words,
don't do it.
if you're doing it for money or
fame,
don't do it.
if you're doing it because you want
women in your bed,
don't do it.
if you have to sit there and
rewrite it again and again,
don't do it.
if it's hard work just thinking about doing it,
don't do it.
if you're trying to write like somebody
else,
forget about it.

if you have to wait for it to roar out of
you,
then wait patiently.
if it never does roar out of you,
do something else.

if you first have to read it to your wife
or your girlfriend or your boyfriend
or your parents or to anybody at all,
you're not ready.

don't be like so many writers,
don't be like so many thousands of
people who call themselves writers,
don't be dull and boring and
pretentious, don't be consumed with self-
love.
the libraries of the world have
yawned themselves to
sleep
over your kind.
don't add to that.
don't do it.
unless it comes out of
your soul like a rocket,
unless being still would
drive you to madness or
suicide or murder,
don't do it.
unless the sun inside you is
burning your gut,
don't do it.

when it is truly time,
and if you have been chosen,
it will do it by
itself and it will keep on doing it
until you die or it dies in you.

there is no other way.

and there never was.
                                         by Charles Bukowski 

P.S: And that's  the reason I will stop to write for awhile. 
Thanks Bukowski for your advice. I am grateful to you!
Advertisements

Uniți/salvăm/ROȘIA MONTANA!

Image

Vorbim despre oameni frumoși, despre tineri ce-și iubesc țara. Vorbim despre studenți cu inimile curate, plini de optimism și de creativitate. Vorbim despre bătrâni trecuți prin experiențele vieții,dar care nu și-au pierdut speranța și nu se complac în „neputința țării”. Vorbim azi despre toate acele exponate la care ți-e drag să te uiți, fie din Unirii, Obor sau Romană, care se îndreaptă spre Universitate cu aceeași scandări: „Uniți, salvăm Roșia Montana!”. Sunt cei care-și apără drepturile, își apără țara când alții o vor vândută.

Image

Povestea Roșia Montana este într-adevăr veche, dar niciodată nu a fost apărată cu atât de multă ardoare. Simți pasiunea așa-zișilor „hipsteri”, care stau de 8 zile și-și strigă durerea în stradă, din păcate prea puțin făcută publică. Generația noastră are dreptul să-și apere țara, dacă cei din conducere nu vor să ia atitudine. Generația noastră conștientizează pericolul cianurii asupra mediului și a patrimoniului cultural din zonă și nu va permite niciodată aprobarea proiectului și, implicit, schimbarea setului de legi cu privire la mine și exploatări miniere. Generația noastră poate și va reuși! Înainte, să salvăm ce mai putem salva din scumpa Românie! „Dacă vă pasă, ieșiți din casă!”

ImageP.S: „Omul frumos tinde spre desăvârşire. Dacă nu poate vorbi împotriva urâtului, tace, dar în tăcerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce înseamnă urât. Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei! În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie.” – Dan Puric

P.P.S: Așa sunteți și voi! Voi, toți cei care apărați pământul cel mai scump al României! „EI AUr, NOI ciaNUră”

Image

ROMÂNIA, suntem aici pentru tine, pentru noi!

http://www.youtube.com/watch?v=cMKdPPRDuhk

Fără noimă.Identitate.Sub acoperire.

Image

– Băieții sunt ca jeleurile pentru fetițe, zise ea. Cam stupid, nu crezi?

– Și cutia mea cu praline unde este?

-Ar fi un gest teribilist să ți-o dau!

-Știai că-mi spun rugăciunea în fiecare seară?

-Dar nu are niciun sens ce zici aici.

-Mă suni? Vreau să strâng noaptea-n telefon.

-Pot să respir în părul tău. Cred că are oxigen.

-De ce ceasul are două limbi și nicio gură?

-Dragă, sunt glume proaste. Gândurile unde se duc când le uităm?

-Nu mai vreau să vorbesc cu tine. Oprește planeta, vreau să cobor!

-Am înțeles iubito, o să păstrez acest moment, vreau să-l folosesc altădată.

Când pleci…

Am găsi azi un citat în care chiar m-am regăsit. Oh, L`amour…

“De altfel e și cea mai frumoasă declarație de dragoste: “Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – și acum te pot părăsi”. E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire. Când pleci, e bine să crezi că ai socotelile încheiate.” – Constantin Noica

Image

Minune udă.

Image

Mirosul proaspăt al ploii dă năvală pe feresatra deschisă. Oh, ce minune udă!

De când n-am mai alergat cu tine prin ploaie… parcă a trecut o veșnicie.  De când n-am mai auzit râsetul tău de copil și de când n-am mai citit în ochii tăi seninătatea unui răsărit? Nu-mi aduc aminte bine de când, dar poate intuiesc de ce. Ți-ai sfărâmat sufletul pur din cauza unor coincidențe bizare, unor fapte sau mai bine zis… făpturi inexplicabile. Ai făcut un act de teribilism când ți-ai strigat iubirea-n vânt, căci el prea surd s-audă s-a lăsat vrăjit de cântecul unei alte muze. Ți-ai spart oglinda de optimism, în care, din când în când, îți mai priveai chipul. Acum privești în trecut, cu prea puțină speranță în viitor. El a dispărut, vara a trecut și ea… Nostalgia se va dubla, tripla sau chiar mai mult de-atât. Îți vei relua rutina și vei uita de tot ce s-a-ntâmplat, chiar dacă te vei izbi de aceeași ușă închisă, mereu și mereu. Schimbarea s-a produs deja și trebuie să te accepți așa cum ești acum.

Nu fi dură cu tine și nu urla după atenție! Lasă-te purtată de val, așa cum obișnuiai odinioară! Nu-ți fie frică să privești în perspectivă! Dansează fără griji pe cea mai stupidă melodie, citește în prostie orice blog în care te regăsești, admiră orice citat de dragoste și comprimă-ți toate sentimentele într-un singur gând. Pornești pe un drum nou, neasfaltat încă și s-ar putea să-ți fie destul de greu, dar te vei descurca.

N-am mai întâlnit pe cineva atât de încăpățânat și motivat până acum. Nu mă înțelege greșit…nu e un lucru rău. O ambiție și o forță devastatoare mă lovesc atunci când taci. Ești mai puternică-n tăcere, știi? „Așa sunt eu, nu mai încerca să explici, nu mă schimbi ușor”, îmi spui de fiecare dată, chit că n-am avut vreodată intenția să te schimb, probabil știi deja. Ești un om prea frumos, prea complex ca să poți fi deturnat din drumul tău, dar parcă prea naiv. Din bunătatea-ți infinită te lași amăgită de vorbe care „sună bine”, de zâmbete prea false, de intențiile bune, în aparență, ale altora și în final, realizând că sinceritatea ta a fost pângărită vrei să ataci ca o hienă. Dar nu reușești, draga mea, pentru că oamenii buni ca tine iartă și nu întorc spatele dușmanilor atunci când ei au nevoie de tine.

Ești sensibilă și plângi, căci strângi prea multe-n minte și-n inimă. Izbucnești ca un vulcan de lacrimi și provoci o ploaie de tristețe, dar ți-am mai spus și asta: „Ploaia miroase cel mai frumos și dacă ar exista un parfum de ploaie m-aș da tot timpul cu el.” 

Da, ploaia-mi aduce aminte de tine. E rece și critică, cenușie și mohorâtă, furtunoasă și devastatoare pentru cei ce o urăsc. E udă, monotonă și-ntr-o scurgere continuă, obositoare pentru cei ce te contemplă din spatele ferestrei. Totuși pentru cei ce ajung să simtă ploaia, tu ești totul. Toți aceia devin dependenți de mângâierea picurilor tăi. Ești cea care îi revigorează, ești cea care le împrospătează mințile, ești sursă de inspirație. Aduci belșug de râsete, belșug de inocență…însemni belșug. 

De când n-am mai alergat cu tine prin ploaie…Oh, minune udă, nu pleca!

Claire de lune avec lui.

Image

Pantoful sta de mult aruncat cu fața în jos, căci tălpile nu se mai satură să se scalde în întuneric printre firele de iarbă proaspăt cosite. Urechea lipită de peticul umed de pământ aude pâlpâitul stelelor, simte culoarea uscată a verdeții. Coloana arcuită de la prea mult stat se luptă cu furnicile roșii, care mișună parcă până în măduvă. Fluieratul meu eșuează când încerc să fredonez o melodie pierdută prin memoria-mi răvășită. Luna de 23 păzește și eu fac noapte albă gândindu-mă la tine.

P.S: Claude Debussy, pour toi!

http://www.youtube.com/watch?v=CvFH_6DNRCY

Afaceri noi cu oameni vechi.

Vreau să regăsesc persoanele din trecut și să le aduc în prezent. Vreau să schimb viitorul și să îmbunătățesc prezentul. Nu pot suporta gândul că toți oamenii superbi pe care i-am admirat și pe care am început să-i iubesc sincer și necondiționat se schimbă atât de repede și totuși, atât de încet, fără să observi metamorfoza decât dacă privești în trecut. Cu fiecare zi scursă conștientizez că viața-mi e într-o continuă transformare, fie că vreau, fie că nu. Totul depinde de „Oamenii frumoși de odinioară” pe care încă îi doresc lângă mine.

Naivitatea, inocența, candoarea tinereții și glumele cu bun-simț lipsesc din ce în ce mai mult din inimile oamenilor și din relația lor cu cei din jur. Cândva, prieteniile se legau fără vreun interes și, în pofida certurilor insignifiante, țineau o viață, dacă nu și mai mult. Micile răutăți se treceau ușor cu vederea, secretele rămâneau secrete și iertarea nu era semn al slăbiciunii. Ești puternic când ierți, căci iertarea înseamnă putere.

Oamenii dedicați unei cauze, nu căutau scuze pentru a scăpa de greutățile întâmpinate în drumul lor către reușită… Dedicați trup și suflet își urmează drumul și nu se lasă pescuiți de ispitele de pe margine, ispite care ca adevărate prostituate purtătoare de sifilis te contaminează cu nesiguranță, dorință de abandon, dezinteres și ură pentru tot ce ai făcut până acum. Puterea jertfei dispare atunci când în sufletul individului încolțește cea mai mică urmă de regret ori de interes prefăcut.

Simți că-ți trăiești singurătatea printre prieteni și asta nu e tocmai un lucru bun. Crezi că te susțin și-ți sunt mereu aproape, dar prioritățile lor se schimbă inconștient, fără ca rațiunea să găsească un motiv, și tu nu mai ești prioritar în existența lor. Negi un adevăr evident, chit că toți au remarcat asta și au făcut un pact cu tăcerea ca să se eschiveze.

Mda…Ți-e dor de nopțile pierdute printre râsete, printre fantome nesănătoase de fum, ce se ridică exhaustiv din filtrul ars al țigării, de muzica bună pe care o ascultați cu toții din telefonul mult prea vechi pentru noua generație de gadeget-uri, de sinceritatea cu care recunoșteați că vă iubiți și că iubirea e imposibilă.

Zâmbesc și-mi amintesc cum orice vers, nou învățat era fredonat până la epuizare, la propriu. Orice cuvânt încurcat provoca avalanșa de râsete și doar noaptea în întunericul ei o puteau opri.

În iubirea nerostită încă, joci murdar, o minți în față că prieteniile cu necunoscuții se transformă în iubire doar ca să o faci geloasă. Degeaba o iubești dacă nu-i spui; valabil vice-versa. Unde-ar mai fi misterul jocului când cărțile sunt date pe față cu frivolitate?

Ce oameni erau cândva, toți cei care nu ezitau să te strângă în brațe fără vreun motiv… doar ca să te facă să te simți mai bine! Ce oameni plăcuți și puri erau aceia care îți tăiau avântul către o relație cu un necunoscut, doar ca să nu destrami grupul de amici. Nu-mi pot închipui cum mulți dintre ei au vrut să-și doneze frumusețea interioară. E singurul lucru pe care nu l-aș împărți și aș spune tare și răspicat: „E al meu!”. Cred că egoismul e acum bun. De ce să împarți ceva atât de rar și de prețios, când îi poți ajuta pe ceilalți să-și dezvolte propria bogăție? E ca o afacere cu fericire, puțin ilegală, dar benefică pentru tine și pentru societate.

Și îmi trece prin minte o idee de antreprenor pe care nu am să o ratez, să o aplic. De mâine afacerea mea se va pune pe picioare, începând cu o ședință alături de persoanele la care țin cel mai mult. O afacere care va fi prosperă și care, cu ajutorul benevol al înțelegerii și al păcii, va aduce profit apropiaților, lărgind mai apoi sfera de orizont. Poate bazele unui business sănătos o să fie iertarea, poate depărțirea sau poate…niciuna dintre ele.

Păstrăm frumusețea oamenilor frumoși și o exploatăm pentru viitor. De ce să renunțăm la persoanele care ne-au făcut să ne simțim măcar o dată în viață speciali datorită unui compliment oferit pe gratis sau al unei zi, veri, an, deceniu de voie bună și armonie?

Să înceapă mica afacere în sufletele tuturor, zic! Ne dovedim că suntem buni întreprinzători? 🙂

Image

P.S: „The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong.”-Matahma Gandhi and „All lasting business is built on friendship”-Alfred A. Montapert

Să fiu Cer.

Image

S-a pornit ploaia. Sute de picături calde îți lovesc trupul ostenit de la atâta alergat. Îți tragi suflul într-o scară de bloc și parcă îi ești recunoscător pentru adăpost. Acum poți să stai liniștit și să îți aranjezi firele rebele de păr, ude și răvășite de la furtună. Uneori un fulger mai săgetează cerul, iar când „beat-ul” tunetelor se pornește ai privilegiul de a urmări concertul rock al naturii. Da, ușor ușor ai impresia că își ia adio și vrea să te elibereze din închisoarea improvizată în ultimele 30 de minute, dar tocmai atunci norii încep să țipe și mai tare. Ești singur în cartier, pe stradă, în fața interfonului ruginit și aștepți ca cerul să-și revină din depresie. Te-ai săturat de toanele lui care-ți strică după-amiezile și serile de vară, care nu te lasă să hoinărești printre clădirile orașului tău și care te împiedică să ajungi la întâlnirile importante. „Blestemat să fie el!”, strigi în capul tău, fără rost, căci cerul nu se blesteamă. El nu suferă, căci asupra lui n-au ce rele să se abată. Totuși plânge, se îneacă în proprii picuri, urlă din toate adâncurile lui și se răzbună pe noi. Da, se răzbună, chiar dacă nu are niciun motiv. În momentele de izolare vrei să fii și tu un Cer. Să îi răvășești pe oamenii pe care nu-i cunoști, dar pe care i-ai dori aproape. N-ar fi mai ușor să trimiți o adiere de vânt, să-i ciufulești bretonul dat cu gel și să-l scoți puțin din pepeni? N-ai vrea să pornești o furtună și să îl ții captiv? Oo da, ce bine ar fi să îl iei pe sus într-o tornadă și să-l arunci în capătul celălalt al lumii. Un individ orgolios n-ar trebui să fie Cer, niciodată! Dar eu vreau. Și nu doar să fac zile negre parșivilor sau glume pe seama naivilor. N-o să fiu o Ran a cerului și nici n-o să-i înec pe oameni cu valuri de furtună. Mi-aș dori să fiu cer pentru un singur motiv: să îmbrățișez întreaga lume. Cerul mai are și momente de tandrețe, zic. Of, ce n-aș da să simt iubirea, ura, optimismul, urâțenia, simțul umorului, aroganța, zâmbetul, viața și moartea, liniștea, pacea, puritatea, tristețea și dezamăgirea mixate într-o mângâiere supremă și să știi că îmbrățișând lumea, îți strângi în brațele nemărginirii și iubirea râvnită.

Ploaia te provoacă să visezi, dar parcă tot cerul o pune să facă asta. Te vede în fiecare zi și te cunoaște mai bine ca oricine. Te ademenește într-un joc de-a leapșa și nu te mai lasă să pleci acasă odată cu înserarea. Ce dacă acum caloianul a fugit și tu nici măcar nu-l mai vezi? Crezi că se joacă pititea cu tine? nici gând…poate pititea psihanalizei propriei tale minți.

Image

   Îmi spun: „Gata, m-am săturat! Un dans în ploaie nu strică deloc. Cer n-o să fiu și udă o s-ajung acasă orice ar fi…”. Dar nu știam că Cerul a reușit să îmi citească și gândurile și că și-a concentrat toate râurile asupra-mi. Mi-am luat avânt să sar peste lacul destul de adânc, format poate din „preamulta” mea meditație și chiar atunci o umbrelă neagră, sobră apare din colțul șoselei. O umbrelă veche și credincioasă, menită nu doar să-și protejeze stăpânul ci și să-i ascundă chipul, poate să-l mistifice în ochii trecătorilor. Fără să spună vreun cuvânt, doar cu o ușoară aplecare a capului mă invită să-i fiu însoțitor. Mă simt nevoit să-i mulțumesc, dar rock-ul s-a făcut deja o simfonie ce se îmbracă în liniște și niciunul dintre noi nu ar fi vrut să întrerupă concertul.

„Cred că Cerul s-a plictisit de mine și m-a trimis acasă…”

Dacă..

Dacă aș fi spus cât de mult l-am iubit, l-aș fi iubit și acum? Singura persoană cameleonică ale cărui personalitate și caracter nu le-am putut citi…
Dacă totul ar fi rămas complicat ca la început, poate simplitatea care ne diferențiază atât de tare nu m-ar fi afectat.
Totul ar putea fi simplu dacă ar ști…sau dacă ar fi știut.
Acum îl privesc diferit și nu știu de ce. Încă o latură a acestui ciudat și controversat personaj mi se arată. De ce acum?
Dar… „We left and lost again/ I’ll never love again”