ciornă.veche.

Image

Vântul spulberă noaptea,

Sufletul prinde lumină acum

Și noaptea umple eternitatea.

Fac parte dintr-un univers obscur.

Alergi prin mine, prin a mea minte;prin tot.

Și vântul spulberă stelele.

Nu pot să dorm, mă zăpăcești

Și nori-și trimit de îndată ploile.

Aș vrea să te simt, să mă strângi la piept.

Să-ți respir răsuflarea fierbinte.

Va fi iarnă curând și încă te-aștept

Să-mi spui ce simți tu pentru mine.

Râvnesc doar sărutul pe pleoapele lungi,

Doar mâna ușoară prin părul meu fin.

Al tău parfum rece pe al meu gât să-l arunci

Și vântul să ne-acopere fețele.

Pupila se dilată când te văd zâmbind

Doar șarmul tău mă copleșește.

Părul răvășit îmi amintește de vânt,

A cărui viteză tot crește,tot crește.

E-o tornadă pe cer! Infinitul negru în praf e-necat.

Mi-e teamă că nu mai rezist si-ntr-un fel

O să-ți spun tot ce cred, cu gându-mpăcat.

“Mă iubești? Eu da!”

Și vântul în briză se potolește.

Acum că ți-am zis, în sec înghițind

Va fi totul iară firește?

ImageP.S: Cum anul e pe sfârșite, aș vrea să postez toate „ciornele” mele. Pentru 2014, un nou început. Să ne citim cu bine, dragilor!

Advertisements

De Crăciun, fii mai bun!

 

Image

Oamenii nu sunt frumoși doar de Crăciun, dar sunt frumoși mai ales acum. Am împodobit bradul, am fost la colindat, am respectat tradițiile și obiceiurile moștenite din generație în generație și ne bucurăm în continuare de armonia sărbătorii de iarnă. Dăruim și primim. Suntem iubiți și împărțim iubire. Visăm și suntem visați, îmbrățișăm și suntem îmbrățișați. Ce poate fi mai frumos de atât? Să ne păstrăm puritatea în suflete, iar dacă nu o avem să încercăm să o găsim undeva înăuntrul nostru. Să nu ne lăsăm sufletul pradă răutăților, supărărilor și materialismului. Chit că ne apropiem de sfârșitul anului, aceasta e cea mai frumoasă perioadă, cel puțin din punctul meu de vedere. Crăciun fericit, dragilor! Să aveți parte de liniștea meritată după un an de zarvă și muncă! La mulți ani și tot ce-i mai bun din lume pentru „scriitorii” din lumea-ntreagă! >:D<

P.S.: Miros de portocale-n casă și ace de brad ce mă zgârie-n palmă/ Cozonacul doarme în cuptor și tu îmi ceri bomboane ca un copil.

       

Dragoste de portocală.

Image

Degetele uscate ating cu gravitate coaja de portocală.

O dezbracă de hainele amare și o lasă doar în cămașa din mătase transparentă.

Îi e frică de mâinile puternice, îi e frig și se înfioară.

Cămașa se desface nasture cu nasture și portocala nu mai e coerentă.

Ar vrea să strige, să îl oprească, dar mintea ei e prinsă-ntr-o capcană.

Carnea ei dulce-acrișoară, mirosul ei de portocală, înnebunește mâna ce-o dezbracă.

Mătasea alunecă pe umerii rotunjiți și cade pe podea.

Și-acum?…E goală. Ce-o să facă?

Mâna o strânge și buzele se apropie: oh, ce dulce sărutare!

Mai vrea, și nu doar una, chit că pentru ea va fi nimicitoare.

O atinge și-o savurează din fiecare bucățică.

Nu se poate stăpâni și mușcă din ea.

Pielea portocalei se crapă și zeama acrișoară se scurge printre degetele aspre,

Suficient cât să împrăștie în toată camera parfumul ei.

„Ce nebunie, să mor într-o așa plăcere!”, își zise portocala închizând ochii.

„Ce bună ar fi o mandarină, e suavă, o copilă!”, conchise M. plin de zeama răposatei.

Image

Clișeu.

Image

…și mi-am promis că nu o să mai scriu despre tine, dar nu pot. Mă izbesc în gândurile mele de același TU… Aceiași ochi vigilenți, același zâmbet șarmant, aceeași geacă asortată cu părul răvășit. Orice piedică ți-aș pune, tu tot alergi spre pieptul meu și îmi provoci palpitații.  Sunt bulversată. Răvășită. Agitată. Analizez prea mult tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp și nu vreau să cred că „Nu e nimic”. Poate chiar nu e, poate doar sunt prea oarbă să văd evidentul sau poate tu ești prea timid să o recunoști. Ești ca mine, semănăm uimitor de mult prin complexitate și ne diferențiem atât de mult prin simplitate. Presiune, presiune, rezistență…Te joci cu mine sau eu m-am jucat prea mult de-a lungul timpului cu ideile utopice și am picat în propria-mi ambuscadă.  Dacă ții la mine nu-mi provoca un atac de cord, te rog!

Nu spun prea des, ba chiar n-am spus-o niciodată așa cum o simt acum. Aș vrea să ți-o fi recunoscut în față, dar mi-e teamă că inima e prea slabă și orgoliul prea puternic. Simplu clișeu…„Te iubesc!

Pss. Felină. Verzi.

Image

Pss”…și ea se întoarse tacticos. Ochii ei verzi de felină mi-au spintecat mintea și m-au făcut să uit ce voiam a spune. Jaluzelele trase sporeau atmosfera obscură. Bananele verzi stăteau pe măsuța de cafea lângă o cutie goală de praline. Dresul aruncat pe spătarul scaunului completează dezordinea din cameră. Degeaba voiam să o fac să se simtă mai bine, mai zdravănă, când abia ajunsese de la școala în care aflase de el.

„Știi? Chiar semeni cu o pisică…”, dar era prea îngândurată să audă ce spuneam eu. De la o vreme s-a metamorfozat, dar nu din omidă în fluture. Nu simțea în niciun fel aroma florilor și-a vieții, ea doar își risipea tinerețea și alerga printre necunoscuți ca să-și caute consolarea. Nici alunele sărate n-o mai îmbărbătau, nici legănarea vântului de seară printre copacii desfrunziți, nici o plimbare cu mașina către apusul de la marginea orașului…nimic din ce-i plăcea odinioară, iar eu nu o mai puteam citi în niciun chip și nicio lupă nu m-ar fi putut ajuta.

Iubirea, e prea crudă. Nimic nobil în ea…desparte oamenii și îi face să se schimbe pentru totdeauna. Niciodată o rană adâncă nu se va putea vindeca în totalitate și nici nu va exista suficientă pudră pentru a o masca. Iubirea intensă te schimbă din toate punctele de vedere, dar te poate face mai bun, mai complex ca ființă umană.

Așa și pentru ea…Zâmbește mai rar acum, iar mintea îi e infestată cu fanteziile nou desoperite. Nu îi e jenă de nimic și nu se sfiește de vulgaritate. A mai urcat o treaptă către maturitate și timpul acum îi pare că stă în loc. Un an și nimic mai mult îi desparte. El îi dă atenția cuvenită, dar nimeni nu știe dacă mai râvnește după pielea ei proaspăt epilată, după puloverul ei îmbibat de parfum sau e doar un joc de-a prinselea…Știi tu, care pe care…who is first…Cândva, prea naivă ca să-și dea seama, accepta totul cu ușurință. Acum, acceptă totul din neputința de a se împotrivi. Inima o ia la goană și mintea, oricât de rațională, nu o poate împiedica din cursa de o sută de metri. 

Confuză, ar prefera iubirea și nu prietenii, dar mereu alege invers. Știe perfect că nu poți să renunți la caracterul ei infatuat, de care ai atâta nevoie. Știe că nu poți să dai cu piciorul la 10 ani și știe că o iubești așa cum e. Vrei să iei frâiele vieții ei și să o conduci printre eșec și speranță așa cum crezi că e mai bine, dar niciodată nu vei știi ce se naște în sufletul ei, ce îi e mai bine.

Te duci în oglindă și-ți pui întrebarea: „Ce vreau”…un cer înnorat cu ploaie și frânturi de fulger sau soare prins în păr și un nor de smântână pe umărul drept? Pare că avem o diversitate în alegeri și decizii de făcut, dar în mare parte ele se limitează doar între bine și rău. Te înțeleg, mă înțelegi…știi ce gândesc și știu că suferi. Ciorba din lacrimile tale nu mă mai înduioșează deloc acum. 

 Pisicile cad mereu în picioare. Da, au 9 vieți. Dar tu de câte ori ai căzut din neatenția altora și din lipsa lor de grijă? Nu vreau să pierzi bucăți din tine, care te fac unică și autentică și să ajungi la ultima viață a personalității tale. Fii puternică și alege: bine sau rău?

Image

for C.

 

Dacă..

Dacă aș fi spus cât de mult l-am iubit, l-aș fi iubit și acum? Singura persoană cameleonică ale cărui personalitate și caracter nu le-am putut citi…
Dacă totul ar fi rămas complicat ca la început, poate simplitatea care ne diferențiază atât de tare nu m-ar fi afectat.
Totul ar putea fi simplu dacă ar ști…sau dacă ar fi știut.
Acum îl privesc diferit și nu știu de ce. Încă o latură a acestui ciudat și controversat personaj mi se arată. De ce acum?
Dar… „We left and lost again/ I’ll never love again”

Spune-i că miroase-a pernă…

Image

Spune-i c-o iubești și că miroase-a pernă,

Spune-i că e dimineață și că iubirea ți-e latentă.

Spune-i că n-are nevoie de vreun compliment și că

nu poți să-ți exprimi în mod coerent iubirea.

Citește-i în ochi satisfacția de a vorbi cu tine,

Întoarce-o pe-o parte și adu-ți aminte

Să-i simți mângâierea din vorbele-i ușoare

pe care tocmai le-a spus doar ca să-și arate șarmul.

Spune-i că sexul nu e bun pentru ea și că „dragoste” sună mai bine,

Spune-i că cearcănele tale nu înseamnă nimic și că-ți revii de la sine,

Spune-i că joaca acum s-a-ncheiat

și că altele au fost doar un joc, să mimezi nepăsarea.

Clipește rar și urmărește-i mișcarea,

Prinde-o în glumă de glezna din iaurt,

Du-o în soare și învaț-o să prindă culoarea

din geamul care s-a crăpat de curând.

Nu-i spune că ai savura din ea ca dintr-o savarină,

Nu-i spune că mâine vrei să te trezești iar lângă ea, dar fără să fi adormit,

Nu-i spune că acum va fi a ta copilă și că

iubirea ta nu e un mit.

Image

Nu o lăsa să te descopere acum,că-i prea devreme

Pentru că, nici ea nu-ți spune că scrie ieftine poeme.

Prietenie?

.Omul e 70% apă.  Apa este misterul vieții, deci omul este într-adevăr misterul viețuirii. Totuși enigma individului stă în restul de 30%. Toți avem o parte comună, care ne face să simțim la fel, cu toții ne bucurăm de reușite, cu toții simțim măcar o dată în întreaga existență dragostea și o experimentăm, toți suntem încercați de tristețe și avem perioade grele ce parcă ne doboară. Totuși fiecare dintre noi acționează diferit, este unic și are, cel puțin, o trăsătură definitorie. Suntem construiți, după cum am zis, după același tipar, însă fiecare adaugă pe parcursul vieții elementele proprii de originalitate.

Pot spune că până acum multe tipuri de oameni mi-au intrat în viață și, menținându-mi sinceritatea, pot spune că nu toți sunt daruri ale societății în care trăim.

Temperamentali, orgolioși, irascibili, optimiști, pesimiști, energici sau cu simțul umorului, ei mi-au ajutat să-mi conturez caracterul și să evoluez, pentru că ei formează mediul în care mă dezvolt. Dintre ei mi-am ales prietenii, fără să țin cont de vreo regulă/principiu ori de vreo convingere personală puternică, ceea ce deobicei mă împiedică să văd frumusețea în orice ființă umană. „Cin’ s-aseamănă s-adună!”, corect? Ei bine, nu cred că proverbul se aplică în toate cazurile. Înțeleg că există un liant, o valoare comună, dar de cele mai multe ori, cel puțin în cazul meu, prietenia se simte, ba uneori chiar e intuitivă, capătă rațiune și reușește să lege persoanele în timp. Simți un prieten „la prima vedere” din privire și ulterior din zâmbet. Îi remarci gândurile, care uneori coincid cu ale tale, îți dai seama că se naște ceva între voi de fiecare dată când îi auzi chicotitul, în urma glumelor tale. Treptat, treptat, în urma discuțiilor purtate începi să ai încredere în cel ce-ți va deveni prieten. Involuntar, îți pui sufletul pe masă și începi să-l frămânți, devenind astfel un aluat de sentimente în care prietenul aduce umplutura, fie de cacao, fie cu stafide. Așa îți mărești capacitatea de a-ți înțelege sentimental apropiații, deprinzi empatia și sufletul tău devine unul „gras”, folosind o expresie tot a unui prieten de-ai mei.

„Gașca” de prieteni devine familia pe care ți-o alegi. Fiecare începe să aibă o „sarcină de casă”; unul șterge ferestrele de fiecare dată când se murdăresc și salvează astfel imaginea casei, iar altul încearcă să reamenajeze spațiul din sufrageria mentalității colective, dă cu aspiratorul și aranjează cărțile de suflet ,la propriu, și fără să schimbe identitatea prietenilor săi, le induce adevăratele valori pe care toți din familie le prețuiesc, dar pe care niciodată nu le-au găsit în dezordinea minții lor; unii se ocupă cu invitarea musafirilor în umila, dar armonioasa lor casă, ca serile de vineri să nu fie monotone, iar alții sunt responsabili cu optimismul și energia pozitivă și încearcă mereu să binedispună  oamenii frumoși ce-i înconjoară. În orice caz, fiecare dorește binele celui de lângă și e dispus să își sacrifice timpul pentru ajutor.

Chiar dacă sunt momente tensionate, care durează zile și poate chiar săptămâni, când crezi că trădarea a fost făcută și te simți dărâmat din temelii, adevăratul prieten se va ivi când te aștepți mai puțin, te va înțelege și te va ridica din nou acolo unde ai fost. Sfatul său e primordial pentru tine și chiar dacă nu ajută prea mult în rezolvarea problemei, te simți bine că l-ai primit. E ca un unguent pentru inimă. De multe ori îți fură intimitatea și nu mai vrei să-i lași să-ți intre în grădina sufletului, dar ei te înțeleg din priviri și riscă pentru binele tău sentimental. Pătrund prin efracție prin ochii tăi, „fleașcă” de la atâta emoție, și riscă să se rănească în țepii trandafirilor din grădină, doar ca să te viziteze și să înțeleagă ce e în neregulă cu tine.

Pe unii ajungi să-i iubești, necondiționat, dar nu ai curajul să le spui pentru că ți-e teamă să-i înfrunți. Deși îi cunoști atât de bine și știi că șansele ca sentimentul să fie reciproc sunt foarte mici, poate fine cât piperul măcinat, tu tot ții la ei și te doare când îi vezi tânjind după caracterul altcuiva.

Atunci când te îndrăgostești în schimb de altcineva din afara grupului, iar „subiectul vizat” nu este pe placul celei de-a doua familii, te simți ca cel mai mare criminal. Toți îți spun că ar fi perfect pentru tine, însă tu știi că de fapt prin mintea lor zburdă exact părerile opuse. Pentru tine noul/noua el /ea înseamnă totul și ai face orice ca să-i faci pe plac și uiți astfel de cei ce mereu te-au susținut. Regreți că nu le mai acorzi aceeași atenție, că îi zăpăcești în fiecare minut cu povești stereotipice despre noua țintă și că îți bați capul cu planuri inutile pentru a atrage noua dragoste în plasă, cu toate că știi că acesta/ aceasta are alte „persoane îndrăgite” sau că o conversație pe acest subiect, purtată într-o seară senină de vară ar înlesni mersul lucrurilor.

La fel ca prietenia, iubirea se simte și nu se caută, este râvnită, dar neapreciată la adevărata valoare. Dragostea pleacă de multe ori de la prietenie, dragoste fiind un stadiu avansat al celei din urmă.

Despre dragoste mai târziu…Acum las subiectul suspendat în aer, deși îmi displace acest lucru. Prietenia e o relație mult mai complexă decât pare și se manifestă printr-o stare inexplicabilă „de bine”, cum obișnuim să spunem și nu cred că poate fi cuprinsă aici. Prietenia e subiectivă și aceasta e doar o frântură din gândurile mele. Îmi apreciez sincer toți prietenii, care, deși nu sunt mulți la număr, „îmi știu slăbiciunile, dar îmi arată calitățile, îmi simt temerile, dar îmi întăresc credința, îmi cunosc îngrijorările, dar îmi eliberează spiritul, îmi recunosc defectele, dar îmi subliniază posibilitățile”.[William Arthur Ward]

 Photo: We heart it307087_623725837645527_1852672332_n

Românie, plai cu flori!

Image

Photo: București Optimist

Am spus că voi scrie despre oameni frumoși și poate, cândva, și cu ajutorul acestora. Aș putea să încep a povesti despre mine, aș putea să mă descriu în o mie de cuvinte, dar cred că asta ar însemna o pierdere de timp. Treptat, cei ce vor naviga printre scrierile mele își vor da seama cine sunt și cum sunt eu de fapt, căci nu urmăresc altceva decât să-mi aștern gândurile pe suport virtual.

Încep, astfel, cu cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit până acum, cu românii, cu cei ce m-au înconjurat de când m-am născut și cei ce îmi vor fi alături până când lumea materială va înceta să existe pentru mine. Încep cu românul cu inimă caldă, simțitor la suferințele fratelui său, cu cel ce a sărit întotdeauna în ajutorul aproapelui. Românul înalt, semeț a stat întotdeauna cu fruntea sus, păzit de propria-i mândrie, de propria-i demnitate. Românul, deși orgolios din naștere, a știut când să lase de la el, dând dovadă de înțelepciune. Viteaz, puternic și răzvrătit împotriva nedreptății a căutat neîncetat adevărul și a luptat pentru el. Frământarea românului de rând e evidentă atunci când nonvaloarea ia locul adevăratelor valori, când șiretenia și comploturile necinstite conduc către ruinarea unor plaiuri pitorești, unui popor care a iubit mereu transparența și sinceritatea.

Totuși, unde sunt acești români? De ce nu vedem pretutindeni rezultatele muncii lor? De ce nu vedem progresul? Cei cu potențial stau încă ascunși în propria lor cochilie. Da, singura greșeală a noastră, a tuturor, a fost că nu am strigat atunci când a fost nevoie, am avut și avem dubii în ceea ce ne privește. Suntem puternici, dar ne este frică să o recunoaștem. Ce-i drept în ultima perioadă am tot auzit „zvonuri” cum că noi n-am avea onoare, n-am mai avea spirit patriotic, ne-am da țara următorului investitor străin. Ei bine, eu nu cred asta cât timp mai există tineri motivați să trăiască mai bine, să schimbe ceva în bine și să tragă un semnal de alarmă pentru societatea civilă din România.

Despre acești tineri aș scrie romane întregi, dacă aș avea timpul necesar la dispoziție. Sunt energici, optimiști, au spirit practic și sunt intuitivi. Îți zâmbesc la orice pas sunt permanent neliniștiți, dar încrezători în ziua de mâine. Trăiesc în prezent cu admirație pentru trecut și cu inițiativă pentru viitor. Ei nu stau locului o clipă, se implică activ în activități de voluntariat, citesc, citesc și iar citesc. Par modești și nu îți sar cu nimic în ochi, la prima vedere. Poate ca aspect sunt ca toți ceilalți, însă atunci când te izbești de privirea lor pătrunzătoare, când le remarci surâsul șarmant, realizezi că ai de a face cu o persoană puternică și carismatică, inteligentă și temperată. Totuși, interfața biologică nu spune prea multe și nu poți identifica liderul de mâine în oricare tânăr de azi, însă atunci când ajungi să comunici cu el conștientizezi că este cel ce are nevoie de susținere și afirmare. Până acum, viața mi-a scos în cale o mulțime de astfel de prototipuri de oameni frumoși, români de-ai mei care m-au făcut de-atâtea ori să afirm cu tărie că și eu sunt român, că îmi iubesc pământul ăsta sfânt și că îi iubesc pe ei! Le simt parfumul zilnic, chiar dacă nu i-am mai văzut de ani, luni, săptămâni, zile sau ore. Îi admir și îi respect, le mulțumesc în fiecare clipă că m-au lăsat să le intru în vieți-le. Râvnesc la vorbele și sfaturile unora și la mângâierile altora. Mă trezesc cu gândul la ei și mă culc cu gândul la ei, căci florile României îți șterg orice amintire și se lipesc de memoria ta pentru totdeauna. Îți acaparează mintea și nu te lasă să ațipești până nu le vizualizezi măcar o dată frumusețea. Sunt oameni speciali, oameni complicați cărora le datorăm încrederea și în care ne punem încrederea.

„Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: “Sunt român!” ”- Al. Vlahuță [„România pitorească”]