Dragoste de portocală.

Image

Degetele uscate ating cu gravitate coaja de portocală.

O dezbracă de hainele amare și o lasă doar în cămașa din mătase transparentă.

Îi e frică de mâinile puternice, îi e frig și se înfioară.

Cămașa se desface nasture cu nasture și portocala nu mai e coerentă.

Ar vrea să strige, să îl oprească, dar mintea ei e prinsă-ntr-o capcană.

Carnea ei dulce-acrișoară, mirosul ei de portocală, înnebunește mâna ce-o dezbracă.

Mătasea alunecă pe umerii rotunjiți și cade pe podea.

Și-acum?…E goală. Ce-o să facă?

Mâna o strânge și buzele se apropie: oh, ce dulce sărutare!

Mai vrea, și nu doar una, chit că pentru ea va fi nimicitoare.

O atinge și-o savurează din fiecare bucățică.

Nu se poate stăpâni și mușcă din ea.

Pielea portocalei se crapă și zeama acrișoară se scurge printre degetele aspre,

Suficient cât să împrăștie în toată camera parfumul ei.

„Ce nebunie, să mor într-o așa plăcere!”, își zise portocala închizând ochii.

„Ce bună ar fi o mandarină, e suavă, o copilă!”, conchise M. plin de zeama răposatei.

Image

Clișeu.

Image

…și mi-am promis că nu o să mai scriu despre tine, dar nu pot. Mă izbesc în gândurile mele de același TU… Aceiași ochi vigilenți, același zâmbet șarmant, aceeași geacă asortată cu părul răvășit. Orice piedică ți-aș pune, tu tot alergi spre pieptul meu și îmi provoci palpitații.  Sunt bulversată. Răvășită. Agitată. Analizez prea mult tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp și nu vreau să cred că „Nu e nimic”. Poate chiar nu e, poate doar sunt prea oarbă să văd evidentul sau poate tu ești prea timid să o recunoști. Ești ca mine, semănăm uimitor de mult prin complexitate și ne diferențiem atât de mult prin simplitate. Presiune, presiune, rezistență…Te joci cu mine sau eu m-am jucat prea mult de-a lungul timpului cu ideile utopice și am picat în propria-mi ambuscadă.  Dacă ții la mine nu-mi provoca un atac de cord, te rog!

Nu spun prea des, ba chiar n-am spus-o niciodată așa cum o simt acum. Aș vrea să ți-o fi recunoscut în față, dar mi-e teamă că inima e prea slabă și orgoliul prea puternic. Simplu clișeu…„Te iubesc!

Dacă..

Dacă aș fi spus cât de mult l-am iubit, l-aș fi iubit și acum? Singura persoană cameleonică ale cărui personalitate și caracter nu le-am putut citi…
Dacă totul ar fi rămas complicat ca la început, poate simplitatea care ne diferențiază atât de tare nu m-ar fi afectat.
Totul ar putea fi simplu dacă ar ști…sau dacă ar fi știut.
Acum îl privesc diferit și nu știu de ce. Încă o latură a acestui ciudat și controversat personaj mi se arată. De ce acum?
Dar… „We left and lost again/ I’ll never love again”

Spune-i că miroase-a pernă…

Image

Spune-i c-o iubești și că miroase-a pernă,

Spune-i că e dimineață și că iubirea ți-e latentă.

Spune-i că n-are nevoie de vreun compliment și că

nu poți să-ți exprimi în mod coerent iubirea.

Citește-i în ochi satisfacția de a vorbi cu tine,

Întoarce-o pe-o parte și adu-ți aminte

Să-i simți mângâierea din vorbele-i ușoare

pe care tocmai le-a spus doar ca să-și arate șarmul.

Spune-i că sexul nu e bun pentru ea și că „dragoste” sună mai bine,

Spune-i că cearcănele tale nu înseamnă nimic și că-ți revii de la sine,

Spune-i că joaca acum s-a-ncheiat

și că altele au fost doar un joc, să mimezi nepăsarea.

Clipește rar și urmărește-i mișcarea,

Prinde-o în glumă de glezna din iaurt,

Du-o în soare și învaț-o să prindă culoarea

din geamul care s-a crăpat de curând.

Nu-i spune că ai savura din ea ca dintr-o savarină,

Nu-i spune că mâine vrei să te trezești iar lângă ea, dar fără să fi adormit,

Nu-i spune că acum va fi a ta copilă și că

iubirea ta nu e un mit.

Image

Nu o lăsa să te descopere acum,că-i prea devreme

Pentru că, nici ea nu-ți spune că scrie ieftine poeme.

Prietenie?

.Omul e 70% apă.  Apa este misterul vieții, deci omul este într-adevăr misterul viețuirii. Totuși enigma individului stă în restul de 30%. Toți avem o parte comună, care ne face să simțim la fel, cu toții ne bucurăm de reușite, cu toții simțim măcar o dată în întreaga existență dragostea și o experimentăm, toți suntem încercați de tristețe și avem perioade grele ce parcă ne doboară. Totuși fiecare dintre noi acționează diferit, este unic și are, cel puțin, o trăsătură definitorie. Suntem construiți, după cum am zis, după același tipar, însă fiecare adaugă pe parcursul vieții elementele proprii de originalitate.

Pot spune că până acum multe tipuri de oameni mi-au intrat în viață și, menținându-mi sinceritatea, pot spune că nu toți sunt daruri ale societății în care trăim.

Temperamentali, orgolioși, irascibili, optimiști, pesimiști, energici sau cu simțul umorului, ei mi-au ajutat să-mi conturez caracterul și să evoluez, pentru că ei formează mediul în care mă dezvolt. Dintre ei mi-am ales prietenii, fără să țin cont de vreo regulă/principiu ori de vreo convingere personală puternică, ceea ce deobicei mă împiedică să văd frumusețea în orice ființă umană. „Cin’ s-aseamănă s-adună!”, corect? Ei bine, nu cred că proverbul se aplică în toate cazurile. Înțeleg că există un liant, o valoare comună, dar de cele mai multe ori, cel puțin în cazul meu, prietenia se simte, ba uneori chiar e intuitivă, capătă rațiune și reușește să lege persoanele în timp. Simți un prieten „la prima vedere” din privire și ulterior din zâmbet. Îi remarci gândurile, care uneori coincid cu ale tale, îți dai seama că se naște ceva între voi de fiecare dată când îi auzi chicotitul, în urma glumelor tale. Treptat, treptat, în urma discuțiilor purtate începi să ai încredere în cel ce-ți va deveni prieten. Involuntar, îți pui sufletul pe masă și începi să-l frămânți, devenind astfel un aluat de sentimente în care prietenul aduce umplutura, fie de cacao, fie cu stafide. Așa îți mărești capacitatea de a-ți înțelege sentimental apropiații, deprinzi empatia și sufletul tău devine unul „gras”, folosind o expresie tot a unui prieten de-ai mei.

„Gașca” de prieteni devine familia pe care ți-o alegi. Fiecare începe să aibă o „sarcină de casă”; unul șterge ferestrele de fiecare dată când se murdăresc și salvează astfel imaginea casei, iar altul încearcă să reamenajeze spațiul din sufrageria mentalității colective, dă cu aspiratorul și aranjează cărțile de suflet ,la propriu, și fără să schimbe identitatea prietenilor săi, le induce adevăratele valori pe care toți din familie le prețuiesc, dar pe care niciodată nu le-au găsit în dezordinea minții lor; unii se ocupă cu invitarea musafirilor în umila, dar armonioasa lor casă, ca serile de vineri să nu fie monotone, iar alții sunt responsabili cu optimismul și energia pozitivă și încearcă mereu să binedispună  oamenii frumoși ce-i înconjoară. În orice caz, fiecare dorește binele celui de lângă și e dispus să își sacrifice timpul pentru ajutor.

Chiar dacă sunt momente tensionate, care durează zile și poate chiar săptămâni, când crezi că trădarea a fost făcută și te simți dărâmat din temelii, adevăratul prieten se va ivi când te aștepți mai puțin, te va înțelege și te va ridica din nou acolo unde ai fost. Sfatul său e primordial pentru tine și chiar dacă nu ajută prea mult în rezolvarea problemei, te simți bine că l-ai primit. E ca un unguent pentru inimă. De multe ori îți fură intimitatea și nu mai vrei să-i lași să-ți intre în grădina sufletului, dar ei te înțeleg din priviri și riscă pentru binele tău sentimental. Pătrund prin efracție prin ochii tăi, „fleașcă” de la atâta emoție, și riscă să se rănească în țepii trandafirilor din grădină, doar ca să te viziteze și să înțeleagă ce e în neregulă cu tine.

Pe unii ajungi să-i iubești, necondiționat, dar nu ai curajul să le spui pentru că ți-e teamă să-i înfrunți. Deși îi cunoști atât de bine și știi că șansele ca sentimentul să fie reciproc sunt foarte mici, poate fine cât piperul măcinat, tu tot ții la ei și te doare când îi vezi tânjind după caracterul altcuiva.

Atunci când te îndrăgostești în schimb de altcineva din afara grupului, iar „subiectul vizat” nu este pe placul celei de-a doua familii, te simți ca cel mai mare criminal. Toți îți spun că ar fi perfect pentru tine, însă tu știi că de fapt prin mintea lor zburdă exact părerile opuse. Pentru tine noul/noua el /ea înseamnă totul și ai face orice ca să-i faci pe plac și uiți astfel de cei ce mereu te-au susținut. Regreți că nu le mai acorzi aceeași atenție, că îi zăpăcești în fiecare minut cu povești stereotipice despre noua țintă și că îți bați capul cu planuri inutile pentru a atrage noua dragoste în plasă, cu toate că știi că acesta/ aceasta are alte „persoane îndrăgite” sau că o conversație pe acest subiect, purtată într-o seară senină de vară ar înlesni mersul lucrurilor.

La fel ca prietenia, iubirea se simte și nu se caută, este râvnită, dar neapreciată la adevărata valoare. Dragostea pleacă de multe ori de la prietenie, dragoste fiind un stadiu avansat al celei din urmă.

Despre dragoste mai târziu…Acum las subiectul suspendat în aer, deși îmi displace acest lucru. Prietenia e o relație mult mai complexă decât pare și se manifestă printr-o stare inexplicabilă „de bine”, cum obișnuim să spunem și nu cred că poate fi cuprinsă aici. Prietenia e subiectivă și aceasta e doar o frântură din gândurile mele. Îmi apreciez sincer toți prietenii, care, deși nu sunt mulți la număr, „îmi știu slăbiciunile, dar îmi arată calitățile, îmi simt temerile, dar îmi întăresc credința, îmi cunosc îngrijorările, dar îmi eliberează spiritul, îmi recunosc defectele, dar îmi subliniază posibilitățile”.[William Arthur Ward]

 Photo: We heart it307087_623725837645527_1852672332_n