Să fiu Cer.

Image

S-a pornit ploaia. Sute de picături calde îți lovesc trupul ostenit de la atâta alergat. Îți tragi suflul într-o scară de bloc și parcă îi ești recunoscător pentru adăpost. Acum poți să stai liniștit și să îți aranjezi firele rebele de păr, ude și răvășite de la furtună. Uneori un fulger mai săgetează cerul, iar când „beat-ul” tunetelor se pornește ai privilegiul de a urmări concertul rock al naturii. Da, ușor ușor ai impresia că își ia adio și vrea să te elibereze din închisoarea improvizată în ultimele 30 de minute, dar tocmai atunci norii încep să țipe și mai tare. Ești singur în cartier, pe stradă, în fața interfonului ruginit și aștepți ca cerul să-și revină din depresie. Te-ai săturat de toanele lui care-ți strică după-amiezile și serile de vară, care nu te lasă să hoinărești printre clădirile orașului tău și care te împiedică să ajungi la întâlnirile importante. „Blestemat să fie el!”, strigi în capul tău, fără rost, căci cerul nu se blesteamă. El nu suferă, căci asupra lui n-au ce rele să se abată. Totuși plânge, se îneacă în proprii picuri, urlă din toate adâncurile lui și se răzbună pe noi. Da, se răzbună, chiar dacă nu are niciun motiv. În momentele de izolare vrei să fii și tu un Cer. Să îi răvășești pe oamenii pe care nu-i cunoști, dar pe care i-ai dori aproape. N-ar fi mai ușor să trimiți o adiere de vânt, să-i ciufulești bretonul dat cu gel și să-l scoți puțin din pepeni? N-ai vrea să pornești o furtună și să îl ții captiv? Oo da, ce bine ar fi să îl iei pe sus într-o tornadă și să-l arunci în capătul celălalt al lumii. Un individ orgolios n-ar trebui să fie Cer, niciodată! Dar eu vreau. Și nu doar să fac zile negre parșivilor sau glume pe seama naivilor. N-o să fiu o Ran a cerului și nici n-o să-i înec pe oameni cu valuri de furtună. Mi-aș dori să fiu cer pentru un singur motiv: să îmbrățișez întreaga lume. Cerul mai are și momente de tandrețe, zic. Of, ce n-aș da să simt iubirea, ura, optimismul, urâțenia, simțul umorului, aroganța, zâmbetul, viața și moartea, liniștea, pacea, puritatea, tristețea și dezamăgirea mixate într-o mângâiere supremă și să știi că îmbrățișând lumea, îți strângi în brațele nemărginirii și iubirea râvnită.

Ploaia te provoacă să visezi, dar parcă tot cerul o pune să facă asta. Te vede în fiecare zi și te cunoaște mai bine ca oricine. Te ademenește într-un joc de-a leapșa și nu te mai lasă să pleci acasă odată cu înserarea. Ce dacă acum caloianul a fugit și tu nici măcar nu-l mai vezi? Crezi că se joacă pititea cu tine? nici gând…poate pititea psihanalizei propriei tale minți.

Image

   Îmi spun: „Gata, m-am săturat! Un dans în ploaie nu strică deloc. Cer n-o să fiu și udă o s-ajung acasă orice ar fi…”. Dar nu știam că Cerul a reușit să îmi citească și gândurile și că și-a concentrat toate râurile asupra-mi. Mi-am luat avânt să sar peste lacul destul de adânc, format poate din „preamulta” mea meditație și chiar atunci o umbrelă neagră, sobră apare din colțul șoselei. O umbrelă veche și credincioasă, menită nu doar să-și protejeze stăpânul ci și să-i ascundă chipul, poate să-l mistifice în ochii trecătorilor. Fără să spună vreun cuvânt, doar cu o ușoară aplecare a capului mă invită să-i fiu însoțitor. Mă simt nevoit să-i mulțumesc, dar rock-ul s-a făcut deja o simfonie ce se îmbracă în liniște și niciunul dintre noi nu ar fi vrut să întrerupă concertul.

„Cred că Cerul s-a plictisit de mine și m-a trimis acasă…”

Advertisements

Prietenie?

.Omul e 70% apă.  Apa este misterul vieții, deci omul este într-adevăr misterul viețuirii. Totuși enigma individului stă în restul de 30%. Toți avem o parte comună, care ne face să simțim la fel, cu toții ne bucurăm de reușite, cu toții simțim măcar o dată în întreaga existență dragostea și o experimentăm, toți suntem încercați de tristețe și avem perioade grele ce parcă ne doboară. Totuși fiecare dintre noi acționează diferit, este unic și are, cel puțin, o trăsătură definitorie. Suntem construiți, după cum am zis, după același tipar, însă fiecare adaugă pe parcursul vieții elementele proprii de originalitate.

Pot spune că până acum multe tipuri de oameni mi-au intrat în viață și, menținându-mi sinceritatea, pot spune că nu toți sunt daruri ale societății în care trăim.

Temperamentali, orgolioși, irascibili, optimiști, pesimiști, energici sau cu simțul umorului, ei mi-au ajutat să-mi conturez caracterul și să evoluez, pentru că ei formează mediul în care mă dezvolt. Dintre ei mi-am ales prietenii, fără să țin cont de vreo regulă/principiu ori de vreo convingere personală puternică, ceea ce deobicei mă împiedică să văd frumusețea în orice ființă umană. „Cin’ s-aseamănă s-adună!”, corect? Ei bine, nu cred că proverbul se aplică în toate cazurile. Înțeleg că există un liant, o valoare comună, dar de cele mai multe ori, cel puțin în cazul meu, prietenia se simte, ba uneori chiar e intuitivă, capătă rațiune și reușește să lege persoanele în timp. Simți un prieten „la prima vedere” din privire și ulterior din zâmbet. Îi remarci gândurile, care uneori coincid cu ale tale, îți dai seama că se naște ceva între voi de fiecare dată când îi auzi chicotitul, în urma glumelor tale. Treptat, treptat, în urma discuțiilor purtate începi să ai încredere în cel ce-ți va deveni prieten. Involuntar, îți pui sufletul pe masă și începi să-l frămânți, devenind astfel un aluat de sentimente în care prietenul aduce umplutura, fie de cacao, fie cu stafide. Așa îți mărești capacitatea de a-ți înțelege sentimental apropiații, deprinzi empatia și sufletul tău devine unul „gras”, folosind o expresie tot a unui prieten de-ai mei.

„Gașca” de prieteni devine familia pe care ți-o alegi. Fiecare începe să aibă o „sarcină de casă”; unul șterge ferestrele de fiecare dată când se murdăresc și salvează astfel imaginea casei, iar altul încearcă să reamenajeze spațiul din sufrageria mentalității colective, dă cu aspiratorul și aranjează cărțile de suflet ,la propriu, și fără să schimbe identitatea prietenilor săi, le induce adevăratele valori pe care toți din familie le prețuiesc, dar pe care niciodată nu le-au găsit în dezordinea minții lor; unii se ocupă cu invitarea musafirilor în umila, dar armonioasa lor casă, ca serile de vineri să nu fie monotone, iar alții sunt responsabili cu optimismul și energia pozitivă și încearcă mereu să binedispună  oamenii frumoși ce-i înconjoară. În orice caz, fiecare dorește binele celui de lângă și e dispus să își sacrifice timpul pentru ajutor.

Chiar dacă sunt momente tensionate, care durează zile și poate chiar săptămâni, când crezi că trădarea a fost făcută și te simți dărâmat din temelii, adevăratul prieten se va ivi când te aștepți mai puțin, te va înțelege și te va ridica din nou acolo unde ai fost. Sfatul său e primordial pentru tine și chiar dacă nu ajută prea mult în rezolvarea problemei, te simți bine că l-ai primit. E ca un unguent pentru inimă. De multe ori îți fură intimitatea și nu mai vrei să-i lași să-ți intre în grădina sufletului, dar ei te înțeleg din priviri și riscă pentru binele tău sentimental. Pătrund prin efracție prin ochii tăi, „fleașcă” de la atâta emoție, și riscă să se rănească în țepii trandafirilor din grădină, doar ca să te viziteze și să înțeleagă ce e în neregulă cu tine.

Pe unii ajungi să-i iubești, necondiționat, dar nu ai curajul să le spui pentru că ți-e teamă să-i înfrunți. Deși îi cunoști atât de bine și știi că șansele ca sentimentul să fie reciproc sunt foarte mici, poate fine cât piperul măcinat, tu tot ții la ei și te doare când îi vezi tânjind după caracterul altcuiva.

Atunci când te îndrăgostești în schimb de altcineva din afara grupului, iar „subiectul vizat” nu este pe placul celei de-a doua familii, te simți ca cel mai mare criminal. Toți îți spun că ar fi perfect pentru tine, însă tu știi că de fapt prin mintea lor zburdă exact părerile opuse. Pentru tine noul/noua el /ea înseamnă totul și ai face orice ca să-i faci pe plac și uiți astfel de cei ce mereu te-au susținut. Regreți că nu le mai acorzi aceeași atenție, că îi zăpăcești în fiecare minut cu povești stereotipice despre noua țintă și că îți bați capul cu planuri inutile pentru a atrage noua dragoste în plasă, cu toate că știi că acesta/ aceasta are alte „persoane îndrăgite” sau că o conversație pe acest subiect, purtată într-o seară senină de vară ar înlesni mersul lucrurilor.

La fel ca prietenia, iubirea se simte și nu se caută, este râvnită, dar neapreciată la adevărata valoare. Dragostea pleacă de multe ori de la prietenie, dragoste fiind un stadiu avansat al celei din urmă.

Despre dragoste mai târziu…Acum las subiectul suspendat în aer, deși îmi displace acest lucru. Prietenia e o relație mult mai complexă decât pare și se manifestă printr-o stare inexplicabilă „de bine”, cum obișnuim să spunem și nu cred că poate fi cuprinsă aici. Prietenia e subiectivă și aceasta e doar o frântură din gândurile mele. Îmi apreciez sincer toți prietenii, care, deși nu sunt mulți la număr, „îmi știu slăbiciunile, dar îmi arată calitățile, îmi simt temerile, dar îmi întăresc credința, îmi cunosc îngrijorările, dar îmi eliberează spiritul, îmi recunosc defectele, dar îmi subliniază posibilitățile”.[William Arthur Ward]

 Photo: We heart it307087_623725837645527_1852672332_n