Dragoste de portocală.

Image

Degetele uscate ating cu gravitate coaja de portocală.

O dezbracă de hainele amare și o lasă doar în cămașa din mătase transparentă.

Îi e frică de mâinile puternice, îi e frig și se înfioară.

Cămașa se desface nasture cu nasture și portocala nu mai e coerentă.

Ar vrea să strige, să îl oprească, dar mintea ei e prinsă-ntr-o capcană.

Carnea ei dulce-acrișoară, mirosul ei de portocală, înnebunește mâna ce-o dezbracă.

Mătasea alunecă pe umerii rotunjiți și cade pe podea.

Și-acum?…E goală. Ce-o să facă?

Mâna o strânge și buzele se apropie: oh, ce dulce sărutare!

Mai vrea, și nu doar una, chit că pentru ea va fi nimicitoare.

O atinge și-o savurează din fiecare bucățică.

Nu se poate stăpâni și mușcă din ea.

Pielea portocalei se crapă și zeama acrișoară se scurge printre degetele aspre,

Suficient cât să împrăștie în toată camera parfumul ei.

„Ce nebunie, să mor într-o așa plăcere!”, își zise portocala închizând ochii.

„Ce bună ar fi o mandarină, e suavă, o copilă!”, conchise M. plin de zeama răposatei.

Image

Junctis viribus!

ImageRomânia, București, Roșia Montana, Pungești…Revoltă, rezistență, revoluție…bătrâni, tineri, copii.

De câteva zile țara vuiește, de câteva zile toți ne întrebăm către ce ne îndreptăm. Un popor confuz, adormit de ceva zeci de ani începe să se dezmorțească să conștientizeze gravitatea problemelor în care se adâncește tot mai mult, începe să iasă de sub mantia manipulării și să gândească singur. S-a convins că niciun partid politic actual nu este apt să propună soluții și să urmărească interesele țării. S-au convins că pasivitatea, ignoranța și comoditatea nu le vor aduce un trai mai bun, că ei sunt proprietarii de drept ai pământului României, căci da, e țara lor și pe lângă obligații au și drepturi, că ei sunt stăpânii propriei lor vieți și că doar ei pot lupta pentru ea.

Ideile lor nu pot fi auzite decât în vâltoarea străzii. Glasul fiecăruia nu va putea fi ascultat decât prin ralierea la glasul omogen  din mijlocul protestelor, de orice natură. În ultima perioadă, cele mai mari orașe din România au izbucnit. Băiețel pierdut din ochii bunicii, într-un parc din capitală, moare din cauza unui atac al câinilor, iar legea eutanasierii împarte țara în două. RMGC-ului i se aprobă proiectul pentru exploatarea cu cianuri a aurului din Apuseni, iar manifestațiile iau amploare nu numai în Piața Universității. Acum un nou caz de abuz și mai ales de incompetență a instituțiilor statului iese la suprafață prin protestele unor țărani ancorați sentimental și material de pământul lor muncit cu atâta trudă. Mai exact, în localitatea Pungești, județul Vaslui, odată cu încălcarea drepturilor locuitorilor de acolo de către faimoasa firmă americană „Chevron” , care a primit peste noapte un aviz pentru începerea exploatării gazelor de șist. Așa cum este normal, locuitorii  din zonă și-ar apăra ce le-a mai rămas de preț, nu numai din țara lor, ci și din avuția personală, pământul, ceea ce s-a și întâmplat.

Până acum destul de simplu, deși în esență lucrurile nu stau chiar așa. Jandarmii, care ar trebui să asigure zona de protest și să susțină măcar cu sufletul lozincile anti-amplasării sondelor de exploatărilor, încep să intimideze, ba chiar să lovească oamenii sinceri, ușor naivi, dar curajoși și cu tărie de caracter, care au îngenunchiat în fața tirurilor Chevron.  (http://fracking.casajurnalistului.ro/ -tot ce trebuie să știți despre această exploatare, anchetă realizată de Casa Jurnalistului- RESPECT! )

Fără să știi prea multe despre subiect și fără să realizezi asprimea situației în care se află acum atât locuitorii din zona Vaslui, cât și întreaga națiune, simți repulsie, nervozitate, ofuscare, vrei să ajungi la fața locului și să pui lucrurile la punct, de unul singur. Pe moment crezi că poți să te lupți cu o armată și că sigur o să învingi, însă cum spuneam anterior,  singur nu se poate.

 Totodată, vreau să-i conving pe cei ce înfierbântă spiritele din spatele monitoarelor prin comentariile dezîncurajatoare de pe rețelele de socializare, să oprească jignirile răutăcioase și vorbele grele aruncate cu frivolitate. Dacă ei încă nu s-au trezit, dacă lor nu le pasă de viitorul patriei lor, nu au decât să se complacă în situația dezastruoasă în care se află și să-și plângă de milă în continuare, însă nu au dreptul, nu își permit să judece inițiativa și puterea celorlalți care luptă pentru mai bine.

Deocamdată singura armă împotriva injustiției, pasivității, abuzurilor este ieșitul în stradă! Proteste pașnice, civilizate, așa cum au fost până acum în Piața Universității…

Tot ce-i mai bun pentru țară și pentru noi, cetățenii ei!

Junctis viribus!” în toate.

 

 

Nu vreau ca subiectele care au acaparat luna aceasta atenția publicului larg să fie confundate cu ceea ce urmează să spun și de aceea țin să precizez asta. Prin intermediul blogului meu, mai bun sau mai prost, vă chem pe toți în Piața Victoriei, duminică, la orele 14:00. De ce? Simplu…Cea mai mare mișcare națională pentru reîntregirea neamului românesc va avea loc: marșul pentru Basarabia, pentru unirea acesteia cu Patria-Mamă.

 „Pentru “vina” de a fi români, basarabenii au fost deportaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi. Dorinţa de reunire cu Patria-Mamă a rămas, însă, în minţile şi inimile multora. Ce ne-a fost luat pe nedrept trebuie să revină acasă prin unirea Republicii Moldova cu România.
UNIREA FACE PUTEREA
Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperate, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie.
Pentru România, pentru Unire, în stradă cu un steag tricolor: 20 OCT. – ORA 14:00 – PIAŢA VICTORIEI – BUCUREȘTI.”-https://www.facebook.com/events/669618659714800/

Image

 

Românie, plai cu flori!

Image

Photo: București Optimist

Am spus că voi scrie despre oameni frumoși și poate, cândva, și cu ajutorul acestora. Aș putea să încep a povesti despre mine, aș putea să mă descriu în o mie de cuvinte, dar cred că asta ar însemna o pierdere de timp. Treptat, cei ce vor naviga printre scrierile mele își vor da seama cine sunt și cum sunt eu de fapt, căci nu urmăresc altceva decât să-mi aștern gândurile pe suport virtual.

Încep, astfel, cu cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit până acum, cu românii, cu cei ce m-au înconjurat de când m-am născut și cei ce îmi vor fi alături până când lumea materială va înceta să existe pentru mine. Încep cu românul cu inimă caldă, simțitor la suferințele fratelui său, cu cel ce a sărit întotdeauna în ajutorul aproapelui. Românul înalt, semeț a stat întotdeauna cu fruntea sus, păzit de propria-i mândrie, de propria-i demnitate. Românul, deși orgolios din naștere, a știut când să lase de la el, dând dovadă de înțelepciune. Viteaz, puternic și răzvrătit împotriva nedreptății a căutat neîncetat adevărul și a luptat pentru el. Frământarea românului de rând e evidentă atunci când nonvaloarea ia locul adevăratelor valori, când șiretenia și comploturile necinstite conduc către ruinarea unor plaiuri pitorești, unui popor care a iubit mereu transparența și sinceritatea.

Totuși, unde sunt acești români? De ce nu vedem pretutindeni rezultatele muncii lor? De ce nu vedem progresul? Cei cu potențial stau încă ascunși în propria lor cochilie. Da, singura greșeală a noastră, a tuturor, a fost că nu am strigat atunci când a fost nevoie, am avut și avem dubii în ceea ce ne privește. Suntem puternici, dar ne este frică să o recunoaștem. Ce-i drept în ultima perioadă am tot auzit „zvonuri” cum că noi n-am avea onoare, n-am mai avea spirit patriotic, ne-am da țara următorului investitor străin. Ei bine, eu nu cred asta cât timp mai există tineri motivați să trăiască mai bine, să schimbe ceva în bine și să tragă un semnal de alarmă pentru societatea civilă din România.

Despre acești tineri aș scrie romane întregi, dacă aș avea timpul necesar la dispoziție. Sunt energici, optimiști, au spirit practic și sunt intuitivi. Îți zâmbesc la orice pas sunt permanent neliniștiți, dar încrezători în ziua de mâine. Trăiesc în prezent cu admirație pentru trecut și cu inițiativă pentru viitor. Ei nu stau locului o clipă, se implică activ în activități de voluntariat, citesc, citesc și iar citesc. Par modești și nu îți sar cu nimic în ochi, la prima vedere. Poate ca aspect sunt ca toți ceilalți, însă atunci când te izbești de privirea lor pătrunzătoare, când le remarci surâsul șarmant, realizezi că ai de a face cu o persoană puternică și carismatică, inteligentă și temperată. Totuși, interfața biologică nu spune prea multe și nu poți identifica liderul de mâine în oricare tânăr de azi, însă atunci când ajungi să comunici cu el conștientizezi că este cel ce are nevoie de susținere și afirmare. Până acum, viața mi-a scos în cale o mulțime de astfel de prototipuri de oameni frumoși, români de-ai mei care m-au făcut de-atâtea ori să afirm cu tărie că și eu sunt român, că îmi iubesc pământul ăsta sfânt și că îi iubesc pe ei! Le simt parfumul zilnic, chiar dacă nu i-am mai văzut de ani, luni, săptămâni, zile sau ore. Îi admir și îi respect, le mulțumesc în fiecare clipă că m-au lăsat să le intru în vieți-le. Râvnesc la vorbele și sfaturile unora și la mângâierile altora. Mă trezesc cu gândul la ei și mă culc cu gândul la ei, căci florile României îți șterg orice amintire și se lipesc de memoria ta pentru totdeauna. Îți acaparează mintea și nu te lasă să ațipești până nu le vizualizezi măcar o dată frumusețea. Sunt oameni speciali, oameni complicați cărora le datorăm încrederea și în care ne punem încrederea.

„Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: “Sunt român!” ”- Al. Vlahuță [„România pitorească”]