Matei și UNIVERS(al)itatea.

Image

Am plecat din nou către aceeași Universitate.  Timpul de așteptare de pe peron îmi ucide și azi speranțele de a vinde ceva. E așa de pustiu încât gândul de moarte mă cuprinde. Mă gândesc la Săftica, dar îmi aduc aminte doar de Matei. Nu înțeleg cum am fost atât de stupid încât l-am pierdut și pe el. De fiecare dată reușesc să dezamăgesc persoanele la care țin cel mai mult. Poate ăsta e motivul pentru care nu îmi place să am prieteni și am renunțat la gândul de a fi o persoană sociabilă. Îmi urlu în tăcere greșelile și mă obișnuiesc cu gândul că poțiunea creativă stă în durere și-ntr-o cană de ceai. „Fiecare zi începe cu mâine”, deci mai am timp să mă schimb. „De mâine o să ies în parc și-o s-o sun pe Catia, mi-e dor de ea!”, dar mereu diminețile târzii mă împiedică să ridic receptorul și să-i spun de fapt de ce am respins-o.

De curând m-am regăsit în amicul mai mic cu jumătate de deceniu. Mă întâmpina mereu la colțul artistului, aproape de scările metroului. Din când în când- de obicei întâziam- mă aștepta cu mâinile mânjite de vopseaua cu care făcea demonstrații trecătorilor, cu gândul de a mă înveseli la vederea unui grup de oameni atrași de șarmul lui. Prea fermecător și totuși, lipsit de prieteni ca mine. Inteligența lui îi făcea pe tineri să-l evite, farmecul atrăgea invidie, iar părul ciufulit, perechea de ochelari fără ramă și puloverul larg, lăsat descheiat, respingea fetele în căutare de „neprevăzut”, cu toate că o persoană mai schimbătoare și surprinzătoare ca Matei nu mai întâlnisem vreodată, până acum. Nu văzusem niciodată o persoană care să citească oriunde apucă, chiar și pe bordura trotuarului, mai mult decât mine, mai profund decât oricine. Mintea lui absoarbe tot, din orice domeniu. Zâmbește nonșalant când tipele de la „Științe Politice” trec pe lângă  noi privindu-ne nu tocmai în cel mai plăcut mod. Glumește pe seama defectelor lui și visează cu ochii deschiși să zboare în Univers și să adune stele. Din păcate a trecut de Univers și a ajuns la UNIVERSitate, trecând print UNIVERSialitate.

Săptămâna trecută, cu spiritul lui spontan și priceperea-n cuvinte mi-a vândut un tablou pe o sumă impresionantă din care aș putea cumpăra poate 4 pânze noi. Mi-a călcat pe orgoliu cu tenișii lui murdari și neîngrijiți și de aici a început totul. N-am vurt să recunosc că e un mai bun psiholog decât mine și că mă depășește în tot ceea ce face, mai puțin în artă. E un nonconformist agreat de societate într-un mod nemaiîntâlnit. Îmi aducea aminte, deseori, de domnișoara Catia, al cărei nume l-am pomenit mai devreme. De multe ori m-am gândit că s-ar potrivi, căci ea, în clasicismul său, nu se rușinează a purta ghiozdan și teniși la facultate și nici n-o interesează dacă ceilalți îi râd în față când le vorbește despre istoria artelor și aplicabilitatea ezoterismului. Dar iluzia se destramă rapid, căci sunt conștient că s-ar distruge singuri, fiecare pe el însuși…ori reciproc. Două forțe mari produc în univers o explozie mai mare decât mi-aș putea închipui cu imaginația mea de muritor, iar noi n-avem nevoie de-un „Big-Bang”; plus că înc-o iubesc.

Continuănd să mă încăpățânez la fiecare concluzie trasă de Matei,am ajuns să nu mai scot o vorbă și să atrag în jurul nostru o atmosferă prea greu de suportat. Fără să spună nimic, își aranjează ochelarii, își reia privirea vigilentă cu care l-am cunoscut și pleacă.  Ultima imagine, ce se derulează ca un film prost atunci când îi pronunț numele,e plină de ceața din țigara lui, ceață prin care se zărește timid părul castaniu. Atât și nimic mai mult.

-Păcat! Era un băiat bun și puteam ajunge prieteni pe viață, ca în poveștile pentru copii, spun cu voce tare, puțin agitat, către un domn cu servietă,aflat în trecere.

M-a durut că l-am pierdut și pe el, ca pe toți ceilalți. Dar oare nu-i mai bine să îi lași să plece decât să le transformi viața într-una ca a ta? Catia e norocoasă că nu m-a ascultat niciodată și nu mi-a luat în seamă prostiile. Matei o s-o întâlnească și o să vorbească despre mine așa cum eu am vorbit cu el despre Catia. Lumea e mică, prea mică pentru 2 forțe ca ei doi, care o să se atragă curând.

 Image

Advertisements

De Crăciun, fii mai bun!

 

Image

Oamenii nu sunt frumoși doar de Crăciun, dar sunt frumoși mai ales acum. Am împodobit bradul, am fost la colindat, am respectat tradițiile și obiceiurile moștenite din generație în generație și ne bucurăm în continuare de armonia sărbătorii de iarnă. Dăruim și primim. Suntem iubiți și împărțim iubire. Visăm și suntem visați, îmbrățișăm și suntem îmbrățișați. Ce poate fi mai frumos de atât? Să ne păstrăm puritatea în suflete, iar dacă nu o avem să încercăm să o găsim undeva înăuntrul nostru. Să nu ne lăsăm sufletul pradă răutăților, supărărilor și materialismului. Chit că ne apropiem de sfârșitul anului, aceasta e cea mai frumoasă perioadă, cel puțin din punctul meu de vedere. Crăciun fericit, dragilor! Să aveți parte de liniștea meritată după un an de zarvă și muncă! La mulți ani și tot ce-i mai bun din lume pentru „scriitorii” din lumea-ntreagă! >:D<

P.S.: Miros de portocale-n casă și ace de brad ce mă zgârie-n palmă/ Cozonacul doarme în cuptor și tu îmi ceri bomboane ca un copil.

       

Junctis viribus!

ImageRomânia, București, Roșia Montana, Pungești…Revoltă, rezistență, revoluție…bătrâni, tineri, copii.

De câteva zile țara vuiește, de câteva zile toți ne întrebăm către ce ne îndreptăm. Un popor confuz, adormit de ceva zeci de ani începe să se dezmorțească să conștientizeze gravitatea problemelor în care se adâncește tot mai mult, începe să iasă de sub mantia manipulării și să gândească singur. S-a convins că niciun partid politic actual nu este apt să propună soluții și să urmărească interesele țării. S-au convins că pasivitatea, ignoranța și comoditatea nu le vor aduce un trai mai bun, că ei sunt proprietarii de drept ai pământului României, căci da, e țara lor și pe lângă obligații au și drepturi, că ei sunt stăpânii propriei lor vieți și că doar ei pot lupta pentru ea.

Ideile lor nu pot fi auzite decât în vâltoarea străzii. Glasul fiecăruia nu va putea fi ascultat decât prin ralierea la glasul omogen  din mijlocul protestelor, de orice natură. În ultima perioadă, cele mai mari orașe din România au izbucnit. Băiețel pierdut din ochii bunicii, într-un parc din capitală, moare din cauza unui atac al câinilor, iar legea eutanasierii împarte țara în două. RMGC-ului i se aprobă proiectul pentru exploatarea cu cianuri a aurului din Apuseni, iar manifestațiile iau amploare nu numai în Piața Universității. Acum un nou caz de abuz și mai ales de incompetență a instituțiilor statului iese la suprafață prin protestele unor țărani ancorați sentimental și material de pământul lor muncit cu atâta trudă. Mai exact, în localitatea Pungești, județul Vaslui, odată cu încălcarea drepturilor locuitorilor de acolo de către faimoasa firmă americană „Chevron” , care a primit peste noapte un aviz pentru începerea exploatării gazelor de șist. Așa cum este normal, locuitorii  din zonă și-ar apăra ce le-a mai rămas de preț, nu numai din țara lor, ci și din avuția personală, pământul, ceea ce s-a și întâmplat.

Până acum destul de simplu, deși în esență lucrurile nu stau chiar așa. Jandarmii, care ar trebui să asigure zona de protest și să susțină măcar cu sufletul lozincile anti-amplasării sondelor de exploatărilor, încep să intimideze, ba chiar să lovească oamenii sinceri, ușor naivi, dar curajoși și cu tărie de caracter, care au îngenunchiat în fața tirurilor Chevron.  (http://fracking.casajurnalistului.ro/ -tot ce trebuie să știți despre această exploatare, anchetă realizată de Casa Jurnalistului- RESPECT! )

Fără să știi prea multe despre subiect și fără să realizezi asprimea situației în care se află acum atât locuitorii din zona Vaslui, cât și întreaga națiune, simți repulsie, nervozitate, ofuscare, vrei să ajungi la fața locului și să pui lucrurile la punct, de unul singur. Pe moment crezi că poți să te lupți cu o armată și că sigur o să învingi, însă cum spuneam anterior,  singur nu se poate.

 Totodată, vreau să-i conving pe cei ce înfierbântă spiritele din spatele monitoarelor prin comentariile dezîncurajatoare de pe rețelele de socializare, să oprească jignirile răutăcioase și vorbele grele aruncate cu frivolitate. Dacă ei încă nu s-au trezit, dacă lor nu le pasă de viitorul patriei lor, nu au decât să se complacă în situația dezastruoasă în care se află și să-și plângă de milă în continuare, însă nu au dreptul, nu își permit să judece inițiativa și puterea celorlalți care luptă pentru mai bine.

Deocamdată singura armă împotriva injustiției, pasivității, abuzurilor este ieșitul în stradă! Proteste pașnice, civilizate, așa cum au fost până acum în Piața Universității…

Tot ce-i mai bun pentru țară și pentru noi, cetățenii ei!

Junctis viribus!” în toate.

 

 

Nu vreau ca subiectele care au acaparat luna aceasta atenția publicului larg să fie confundate cu ceea ce urmează să spun și de aceea țin să precizez asta. Prin intermediul blogului meu, mai bun sau mai prost, vă chem pe toți în Piața Victoriei, duminică, la orele 14:00. De ce? Simplu…Cea mai mare mișcare națională pentru reîntregirea neamului românesc va avea loc: marșul pentru Basarabia, pentru unirea acesteia cu Patria-Mamă.

 „Pentru “vina” de a fi români, basarabenii au fost deportaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi. Dorinţa de reunire cu Patria-Mamă a rămas, însă, în minţile şi inimile multora. Ce ne-a fost luat pe nedrept trebuie să revină acasă prin unirea Republicii Moldova cu România.
UNIREA FACE PUTEREA
Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperate, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie.
Pentru România, pentru Unire, în stradă cu un steag tricolor: 20 OCT. – ORA 14:00 – PIAŢA VICTORIEI – BUCUREȘTI.”-https://www.facebook.com/events/669618659714800/

Image

 

Uniți/salvăm/ROȘIA MONTANA!

Image

Vorbim despre oameni frumoși, despre tineri ce-și iubesc țara. Vorbim despre studenți cu inimile curate, plini de optimism și de creativitate. Vorbim despre bătrâni trecuți prin experiențele vieții,dar care nu și-au pierdut speranța și nu se complac în „neputința țării”. Vorbim azi despre toate acele exponate la care ți-e drag să te uiți, fie din Unirii, Obor sau Romană, care se îndreaptă spre Universitate cu aceeași scandări: „Uniți, salvăm Roșia Montana!”. Sunt cei care-și apără drepturile, își apără țara când alții o vor vândută.

Image

Povestea Roșia Montana este într-adevăr veche, dar niciodată nu a fost apărată cu atât de multă ardoare. Simți pasiunea așa-zișilor „hipsteri”, care stau de 8 zile și-și strigă durerea în stradă, din păcate prea puțin făcută publică. Generația noastră are dreptul să-și apere țara, dacă cei din conducere nu vor să ia atitudine. Generația noastră conștientizează pericolul cianurii asupra mediului și a patrimoniului cultural din zonă și nu va permite niciodată aprobarea proiectului și, implicit, schimbarea setului de legi cu privire la mine și exploatări miniere. Generația noastră poate și va reuși! Înainte, să salvăm ce mai putem salva din scumpa Românie! „Dacă vă pasă, ieșiți din casă!”

ImageP.S: „Omul frumos tinde spre desăvârşire. Dacă nu poate vorbi împotriva urâtului, tace, dar în tăcerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce înseamnă urât. Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei! În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie.” – Dan Puric

P.P.S: Așa sunteți și voi! Voi, toți cei care apărați pământul cel mai scump al României! „EI AUr, NOI ciaNUră”

Image

ROMÂNIA, suntem aici pentru tine, pentru noi!

http://www.youtube.com/watch?v=cMKdPPRDuhk

Românie, plai cu flori!

Image

Photo: București Optimist

Am spus că voi scrie despre oameni frumoși și poate, cândva, și cu ajutorul acestora. Aș putea să încep a povesti despre mine, aș putea să mă descriu în o mie de cuvinte, dar cred că asta ar însemna o pierdere de timp. Treptat, cei ce vor naviga printre scrierile mele își vor da seama cine sunt și cum sunt eu de fapt, căci nu urmăresc altceva decât să-mi aștern gândurile pe suport virtual.

Încep, astfel, cu cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit până acum, cu românii, cu cei ce m-au înconjurat de când m-am născut și cei ce îmi vor fi alături până când lumea materială va înceta să existe pentru mine. Încep cu românul cu inimă caldă, simțitor la suferințele fratelui său, cu cel ce a sărit întotdeauna în ajutorul aproapelui. Românul înalt, semeț a stat întotdeauna cu fruntea sus, păzit de propria-i mândrie, de propria-i demnitate. Românul, deși orgolios din naștere, a știut când să lase de la el, dând dovadă de înțelepciune. Viteaz, puternic și răzvrătit împotriva nedreptății a căutat neîncetat adevărul și a luptat pentru el. Frământarea românului de rând e evidentă atunci când nonvaloarea ia locul adevăratelor valori, când șiretenia și comploturile necinstite conduc către ruinarea unor plaiuri pitorești, unui popor care a iubit mereu transparența și sinceritatea.

Totuși, unde sunt acești români? De ce nu vedem pretutindeni rezultatele muncii lor? De ce nu vedem progresul? Cei cu potențial stau încă ascunși în propria lor cochilie. Da, singura greșeală a noastră, a tuturor, a fost că nu am strigat atunci când a fost nevoie, am avut și avem dubii în ceea ce ne privește. Suntem puternici, dar ne este frică să o recunoaștem. Ce-i drept în ultima perioadă am tot auzit „zvonuri” cum că noi n-am avea onoare, n-am mai avea spirit patriotic, ne-am da țara următorului investitor străin. Ei bine, eu nu cred asta cât timp mai există tineri motivați să trăiască mai bine, să schimbe ceva în bine și să tragă un semnal de alarmă pentru societatea civilă din România.

Despre acești tineri aș scrie romane întregi, dacă aș avea timpul necesar la dispoziție. Sunt energici, optimiști, au spirit practic și sunt intuitivi. Îți zâmbesc la orice pas sunt permanent neliniștiți, dar încrezători în ziua de mâine. Trăiesc în prezent cu admirație pentru trecut și cu inițiativă pentru viitor. Ei nu stau locului o clipă, se implică activ în activități de voluntariat, citesc, citesc și iar citesc. Par modești și nu îți sar cu nimic în ochi, la prima vedere. Poate ca aspect sunt ca toți ceilalți, însă atunci când te izbești de privirea lor pătrunzătoare, când le remarci surâsul șarmant, realizezi că ai de a face cu o persoană puternică și carismatică, inteligentă și temperată. Totuși, interfața biologică nu spune prea multe și nu poți identifica liderul de mâine în oricare tânăr de azi, însă atunci când ajungi să comunici cu el conștientizezi că este cel ce are nevoie de susținere și afirmare. Până acum, viața mi-a scos în cale o mulțime de astfel de prototipuri de oameni frumoși, români de-ai mei care m-au făcut de-atâtea ori să afirm cu tărie că și eu sunt român, că îmi iubesc pământul ăsta sfânt și că îi iubesc pe ei! Le simt parfumul zilnic, chiar dacă nu i-am mai văzut de ani, luni, săptămâni, zile sau ore. Îi admir și îi respect, le mulțumesc în fiecare clipă că m-au lăsat să le intru în vieți-le. Râvnesc la vorbele și sfaturile unora și la mângâierile altora. Mă trezesc cu gândul la ei și mă culc cu gândul la ei, căci florile României îți șterg orice amintire și se lipesc de memoria ta pentru totdeauna. Îți acaparează mintea și nu te lasă să ațipești până nu le vizualizezi măcar o dată frumusețea. Sunt oameni speciali, oameni complicați cărora le datorăm încrederea și în care ne punem încrederea.

„Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: “Sunt român!” ”- Al. Vlahuță [„România pitorească”]