Junctis viribus!

ImageRomânia, București, Roșia Montana, Pungești…Revoltă, rezistență, revoluție…bătrâni, tineri, copii.

De câteva zile țara vuiește, de câteva zile toți ne întrebăm către ce ne îndreptăm. Un popor confuz, adormit de ceva zeci de ani începe să se dezmorțească să conștientizeze gravitatea problemelor în care se adâncește tot mai mult, începe să iasă de sub mantia manipulării și să gândească singur. S-a convins că niciun partid politic actual nu este apt să propună soluții și să urmărească interesele țării. S-au convins că pasivitatea, ignoranța și comoditatea nu le vor aduce un trai mai bun, că ei sunt proprietarii de drept ai pământului României, căci da, e țara lor și pe lângă obligații au și drepturi, că ei sunt stăpânii propriei lor vieți și că doar ei pot lupta pentru ea.

Ideile lor nu pot fi auzite decât în vâltoarea străzii. Glasul fiecăruia nu va putea fi ascultat decât prin ralierea la glasul omogen  din mijlocul protestelor, de orice natură. În ultima perioadă, cele mai mari orașe din România au izbucnit. Băiețel pierdut din ochii bunicii, într-un parc din capitală, moare din cauza unui atac al câinilor, iar legea eutanasierii împarte țara în două. RMGC-ului i se aprobă proiectul pentru exploatarea cu cianuri a aurului din Apuseni, iar manifestațiile iau amploare nu numai în Piața Universității. Acum un nou caz de abuz și mai ales de incompetență a instituțiilor statului iese la suprafață prin protestele unor țărani ancorați sentimental și material de pământul lor muncit cu atâta trudă. Mai exact, în localitatea Pungești, județul Vaslui, odată cu încălcarea drepturilor locuitorilor de acolo de către faimoasa firmă americană „Chevron” , care a primit peste noapte un aviz pentru începerea exploatării gazelor de șist. Așa cum este normal, locuitorii  din zonă și-ar apăra ce le-a mai rămas de preț, nu numai din țara lor, ci și din avuția personală, pământul, ceea ce s-a și întâmplat.

Până acum destul de simplu, deși în esență lucrurile nu stau chiar așa. Jandarmii, care ar trebui să asigure zona de protest și să susțină măcar cu sufletul lozincile anti-amplasării sondelor de exploatărilor, încep să intimideze, ba chiar să lovească oamenii sinceri, ușor naivi, dar curajoși și cu tărie de caracter, care au îngenunchiat în fața tirurilor Chevron.  (http://fracking.casajurnalistului.ro/ -tot ce trebuie să știți despre această exploatare, anchetă realizată de Casa Jurnalistului- RESPECT! )

Fără să știi prea multe despre subiect și fără să realizezi asprimea situației în care se află acum atât locuitorii din zona Vaslui, cât și întreaga națiune, simți repulsie, nervozitate, ofuscare, vrei să ajungi la fața locului și să pui lucrurile la punct, de unul singur. Pe moment crezi că poți să te lupți cu o armată și că sigur o să învingi, însă cum spuneam anterior,  singur nu se poate.

 Totodată, vreau să-i conving pe cei ce înfierbântă spiritele din spatele monitoarelor prin comentariile dezîncurajatoare de pe rețelele de socializare, să oprească jignirile răutăcioase și vorbele grele aruncate cu frivolitate. Dacă ei încă nu s-au trezit, dacă lor nu le pasă de viitorul patriei lor, nu au decât să se complacă în situația dezastruoasă în care se află și să-și plângă de milă în continuare, însă nu au dreptul, nu își permit să judece inițiativa și puterea celorlalți care luptă pentru mai bine.

Deocamdată singura armă împotriva injustiției, pasivității, abuzurilor este ieșitul în stradă! Proteste pașnice, civilizate, așa cum au fost până acum în Piața Universității…

Tot ce-i mai bun pentru țară și pentru noi, cetățenii ei!

Junctis viribus!” în toate.

 

 

Nu vreau ca subiectele care au acaparat luna aceasta atenția publicului larg să fie confundate cu ceea ce urmează să spun și de aceea țin să precizez asta. Prin intermediul blogului meu, mai bun sau mai prost, vă chem pe toți în Piața Victoriei, duminică, la orele 14:00. De ce? Simplu…Cea mai mare mișcare națională pentru reîntregirea neamului românesc va avea loc: marșul pentru Basarabia, pentru unirea acesteia cu Patria-Mamă.

 „Pentru “vina” de a fi români, basarabenii au fost deportaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi. Dorinţa de reunire cu Patria-Mamă a rămas, însă, în minţile şi inimile multora. Ce ne-a fost luat pe nedrept trebuie să revină acasă prin unirea Republicii Moldova cu România.
UNIREA FACE PUTEREA
Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperate, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie.
Pentru România, pentru Unire, în stradă cu un steag tricolor: 20 OCT. – ORA 14:00 – PIAŢA VICTORIEI – BUCUREȘTI.”-https://www.facebook.com/events/669618659714800/

Image

 

Advertisements

Minune udă.

Image

Mirosul proaspăt al ploii dă năvală pe feresatra deschisă. Oh, ce minune udă!

De când n-am mai alergat cu tine prin ploaie… parcă a trecut o veșnicie.  De când n-am mai auzit râsetul tău de copil și de când n-am mai citit în ochii tăi seninătatea unui răsărit? Nu-mi aduc aminte bine de când, dar poate intuiesc de ce. Ți-ai sfărâmat sufletul pur din cauza unor coincidențe bizare, unor fapte sau mai bine zis… făpturi inexplicabile. Ai făcut un act de teribilism când ți-ai strigat iubirea-n vânt, căci el prea surd s-audă s-a lăsat vrăjit de cântecul unei alte muze. Ți-ai spart oglinda de optimism, în care, din când în când, îți mai priveai chipul. Acum privești în trecut, cu prea puțină speranță în viitor. El a dispărut, vara a trecut și ea… Nostalgia se va dubla, tripla sau chiar mai mult de-atât. Îți vei relua rutina și vei uita de tot ce s-a-ntâmplat, chiar dacă te vei izbi de aceeași ușă închisă, mereu și mereu. Schimbarea s-a produs deja și trebuie să te accepți așa cum ești acum.

Nu fi dură cu tine și nu urla după atenție! Lasă-te purtată de val, așa cum obișnuiai odinioară! Nu-ți fie frică să privești în perspectivă! Dansează fără griji pe cea mai stupidă melodie, citește în prostie orice blog în care te regăsești, admiră orice citat de dragoste și comprimă-ți toate sentimentele într-un singur gând. Pornești pe un drum nou, neasfaltat încă și s-ar putea să-ți fie destul de greu, dar te vei descurca.

N-am mai întâlnit pe cineva atât de încăpățânat și motivat până acum. Nu mă înțelege greșit…nu e un lucru rău. O ambiție și o forță devastatoare mă lovesc atunci când taci. Ești mai puternică-n tăcere, știi? „Așa sunt eu, nu mai încerca să explici, nu mă schimbi ușor”, îmi spui de fiecare dată, chit că n-am avut vreodată intenția să te schimb, probabil știi deja. Ești un om prea frumos, prea complex ca să poți fi deturnat din drumul tău, dar parcă prea naiv. Din bunătatea-ți infinită te lași amăgită de vorbe care „sună bine”, de zâmbete prea false, de intențiile bune, în aparență, ale altora și în final, realizând că sinceritatea ta a fost pângărită vrei să ataci ca o hienă. Dar nu reușești, draga mea, pentru că oamenii buni ca tine iartă și nu întorc spatele dușmanilor atunci când ei au nevoie de tine.

Ești sensibilă și plângi, căci strângi prea multe-n minte și-n inimă. Izbucnești ca un vulcan de lacrimi și provoci o ploaie de tristețe, dar ți-am mai spus și asta: „Ploaia miroase cel mai frumos și dacă ar exista un parfum de ploaie m-aș da tot timpul cu el.” 

Da, ploaia-mi aduce aminte de tine. E rece și critică, cenușie și mohorâtă, furtunoasă și devastatoare pentru cei ce o urăsc. E udă, monotonă și-ntr-o scurgere continuă, obositoare pentru cei ce te contemplă din spatele ferestrei. Totuși pentru cei ce ajung să simtă ploaia, tu ești totul. Toți aceia devin dependenți de mângâierea picurilor tăi. Ești cea care îi revigorează, ești cea care le împrospătează mințile, ești sursă de inspirație. Aduci belșug de râsete, belșug de inocență…însemni belșug. 

De când n-am mai alergat cu tine prin ploaie…Oh, minune udă, nu pleca!

Claire de lune avec lui.

Image

Pantoful sta de mult aruncat cu fața în jos, căci tălpile nu se mai satură să se scalde în întuneric printre firele de iarbă proaspăt cosite. Urechea lipită de peticul umed de pământ aude pâlpâitul stelelor, simte culoarea uscată a verdeții. Coloana arcuită de la prea mult stat se luptă cu furnicile roșii, care mișună parcă până în măduvă. Fluieratul meu eșuează când încerc să fredonez o melodie pierdută prin memoria-mi răvășită. Luna de 23 păzește și eu fac noapte albă gândindu-mă la tine.

P.S: Claude Debussy, pour toi!

http://www.youtube.com/watch?v=CvFH_6DNRCY

Afaceri noi cu oameni vechi.

Vreau să regăsesc persoanele din trecut și să le aduc în prezent. Vreau să schimb viitorul și să îmbunătățesc prezentul. Nu pot suporta gândul că toți oamenii superbi pe care i-am admirat și pe care am început să-i iubesc sincer și necondiționat se schimbă atât de repede și totuși, atât de încet, fără să observi metamorfoza decât dacă privești în trecut. Cu fiecare zi scursă conștientizez că viața-mi e într-o continuă transformare, fie că vreau, fie că nu. Totul depinde de „Oamenii frumoși de odinioară” pe care încă îi doresc lângă mine.

Naivitatea, inocența, candoarea tinereții și glumele cu bun-simț lipsesc din ce în ce mai mult din inimile oamenilor și din relația lor cu cei din jur. Cândva, prieteniile se legau fără vreun interes și, în pofida certurilor insignifiante, țineau o viață, dacă nu și mai mult. Micile răutăți se treceau ușor cu vederea, secretele rămâneau secrete și iertarea nu era semn al slăbiciunii. Ești puternic când ierți, căci iertarea înseamnă putere.

Oamenii dedicați unei cauze, nu căutau scuze pentru a scăpa de greutățile întâmpinate în drumul lor către reușită… Dedicați trup și suflet își urmează drumul și nu se lasă pescuiți de ispitele de pe margine, ispite care ca adevărate prostituate purtătoare de sifilis te contaminează cu nesiguranță, dorință de abandon, dezinteres și ură pentru tot ce ai făcut până acum. Puterea jertfei dispare atunci când în sufletul individului încolțește cea mai mică urmă de regret ori de interes prefăcut.

Simți că-ți trăiești singurătatea printre prieteni și asta nu e tocmai un lucru bun. Crezi că te susțin și-ți sunt mereu aproape, dar prioritățile lor se schimbă inconștient, fără ca rațiunea să găsească un motiv, și tu nu mai ești prioritar în existența lor. Negi un adevăr evident, chit că toți au remarcat asta și au făcut un pact cu tăcerea ca să se eschiveze.

Mda…Ți-e dor de nopțile pierdute printre râsete, printre fantome nesănătoase de fum, ce se ridică exhaustiv din filtrul ars al țigării, de muzica bună pe care o ascultați cu toții din telefonul mult prea vechi pentru noua generație de gadeget-uri, de sinceritatea cu care recunoșteați că vă iubiți și că iubirea e imposibilă.

Zâmbesc și-mi amintesc cum orice vers, nou învățat era fredonat până la epuizare, la propriu. Orice cuvânt încurcat provoca avalanșa de râsete și doar noaptea în întunericul ei o puteau opri.

În iubirea nerostită încă, joci murdar, o minți în față că prieteniile cu necunoscuții se transformă în iubire doar ca să o faci geloasă. Degeaba o iubești dacă nu-i spui; valabil vice-versa. Unde-ar mai fi misterul jocului când cărțile sunt date pe față cu frivolitate?

Ce oameni erau cândva, toți cei care nu ezitau să te strângă în brațe fără vreun motiv… doar ca să te facă să te simți mai bine! Ce oameni plăcuți și puri erau aceia care îți tăiau avântul către o relație cu un necunoscut, doar ca să nu destrami grupul de amici. Nu-mi pot închipui cum mulți dintre ei au vrut să-și doneze frumusețea interioară. E singurul lucru pe care nu l-aș împărți și aș spune tare și răspicat: „E al meu!”. Cred că egoismul e acum bun. De ce să împarți ceva atât de rar și de prețios, când îi poți ajuta pe ceilalți să-și dezvolte propria bogăție? E ca o afacere cu fericire, puțin ilegală, dar benefică pentru tine și pentru societate.

Și îmi trece prin minte o idee de antreprenor pe care nu am să o ratez, să o aplic. De mâine afacerea mea se va pune pe picioare, începând cu o ședință alături de persoanele la care țin cel mai mult. O afacere care va fi prosperă și care, cu ajutorul benevol al înțelegerii și al păcii, va aduce profit apropiaților, lărgind mai apoi sfera de orizont. Poate bazele unui business sănătos o să fie iertarea, poate depărțirea sau poate…niciuna dintre ele.

Păstrăm frumusețea oamenilor frumoși și o exploatăm pentru viitor. De ce să renunțăm la persoanele care ne-au făcut să ne simțim măcar o dată în viață speciali datorită unui compliment oferit pe gratis sau al unei zi, veri, an, deceniu de voie bună și armonie?

Să înceapă mica afacere în sufletele tuturor, zic! Ne dovedim că suntem buni întreprinzători? 🙂

Image

P.S: „The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong.”-Matahma Gandhi and „All lasting business is built on friendship”-Alfred A. Montapert

Dacă..

Dacă aș fi spus cât de mult l-am iubit, l-aș fi iubit și acum? Singura persoană cameleonică ale cărui personalitate și caracter nu le-am putut citi…
Dacă totul ar fi rămas complicat ca la început, poate simplitatea care ne diferențiază atât de tare nu m-ar fi afectat.
Totul ar putea fi simplu dacă ar ști…sau dacă ar fi știut.
Acum îl privesc diferit și nu știu de ce. Încă o latură a acestui ciudat și controversat personaj mi se arată. De ce acum?
Dar… „We left and lost again/ I’ll never love again”

Românie, plai cu flori!

Image

Photo: București Optimist

Am spus că voi scrie despre oameni frumoși și poate, cândva, și cu ajutorul acestora. Aș putea să încep a povesti despre mine, aș putea să mă descriu în o mie de cuvinte, dar cred că asta ar însemna o pierdere de timp. Treptat, cei ce vor naviga printre scrierile mele își vor da seama cine sunt și cum sunt eu de fapt, căci nu urmăresc altceva decât să-mi aștern gândurile pe suport virtual.

Încep, astfel, cu cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit până acum, cu românii, cu cei ce m-au înconjurat de când m-am născut și cei ce îmi vor fi alături până când lumea materială va înceta să existe pentru mine. Încep cu românul cu inimă caldă, simțitor la suferințele fratelui său, cu cel ce a sărit întotdeauna în ajutorul aproapelui. Românul înalt, semeț a stat întotdeauna cu fruntea sus, păzit de propria-i mândrie, de propria-i demnitate. Românul, deși orgolios din naștere, a știut când să lase de la el, dând dovadă de înțelepciune. Viteaz, puternic și răzvrătit împotriva nedreptății a căutat neîncetat adevărul și a luptat pentru el. Frământarea românului de rând e evidentă atunci când nonvaloarea ia locul adevăratelor valori, când șiretenia și comploturile necinstite conduc către ruinarea unor plaiuri pitorești, unui popor care a iubit mereu transparența și sinceritatea.

Totuși, unde sunt acești români? De ce nu vedem pretutindeni rezultatele muncii lor? De ce nu vedem progresul? Cei cu potențial stau încă ascunși în propria lor cochilie. Da, singura greșeală a noastră, a tuturor, a fost că nu am strigat atunci când a fost nevoie, am avut și avem dubii în ceea ce ne privește. Suntem puternici, dar ne este frică să o recunoaștem. Ce-i drept în ultima perioadă am tot auzit „zvonuri” cum că noi n-am avea onoare, n-am mai avea spirit patriotic, ne-am da țara următorului investitor străin. Ei bine, eu nu cred asta cât timp mai există tineri motivați să trăiască mai bine, să schimbe ceva în bine și să tragă un semnal de alarmă pentru societatea civilă din România.

Despre acești tineri aș scrie romane întregi, dacă aș avea timpul necesar la dispoziție. Sunt energici, optimiști, au spirit practic și sunt intuitivi. Îți zâmbesc la orice pas sunt permanent neliniștiți, dar încrezători în ziua de mâine. Trăiesc în prezent cu admirație pentru trecut și cu inițiativă pentru viitor. Ei nu stau locului o clipă, se implică activ în activități de voluntariat, citesc, citesc și iar citesc. Par modești și nu îți sar cu nimic în ochi, la prima vedere. Poate ca aspect sunt ca toți ceilalți, însă atunci când te izbești de privirea lor pătrunzătoare, când le remarci surâsul șarmant, realizezi că ai de a face cu o persoană puternică și carismatică, inteligentă și temperată. Totuși, interfața biologică nu spune prea multe și nu poți identifica liderul de mâine în oricare tânăr de azi, însă atunci când ajungi să comunici cu el conștientizezi că este cel ce are nevoie de susținere și afirmare. Până acum, viața mi-a scos în cale o mulțime de astfel de prototipuri de oameni frumoși, români de-ai mei care m-au făcut de-atâtea ori să afirm cu tărie că și eu sunt român, că îmi iubesc pământul ăsta sfânt și că îi iubesc pe ei! Le simt parfumul zilnic, chiar dacă nu i-am mai văzut de ani, luni, săptămâni, zile sau ore. Îi admir și îi respect, le mulțumesc în fiecare clipă că m-au lăsat să le intru în vieți-le. Râvnesc la vorbele și sfaturile unora și la mângâierile altora. Mă trezesc cu gândul la ei și mă culc cu gândul la ei, căci florile României îți șterg orice amintire și se lipesc de memoria ta pentru totdeauna. Îți acaparează mintea și nu te lasă să ațipești până nu le vizualizezi măcar o dată frumusețea. Sunt oameni speciali, oameni complicați cărora le datorăm încrederea și în care ne punem încrederea.

„Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: “Sunt român!” ”- Al. Vlahuță [„România pitorească”]