Vântul spulberă noaptea,
Sufletul prinde lumină acum
Și noaptea umple eternitatea.
Fac parte dintr-un univers obscur.
Alergi prin mine, prin a mea minte;prin tot.
Și vântul spulberă stelele.
Nu pot să dorm, mă zăpăcești
Și nori-și trimit de îndată ploile.
Aș vrea să te simt, să mă strângi la piept.
Să-ți respir răsuflarea fierbinte.
Va fi iarnă curând și încă te-aștept
Să-mi spui ce simți tu pentru mine.
Râvnesc doar sărutul pe pleoapele lungi,
Doar mâna ușoară prin părul meu fin.
Al tău parfum rece pe al meu gât să-l arunci
Și vântul să ne-acopere fețele.
Pupila se dilată când te văd zâmbind
Doar șarmul tău mă copleșește.
Părul răvășit îmi amintește de vânt,
A cărui viteză tot crește,tot crește.
E-o tornadă pe cer! Infinitul negru în praf e-necat.
Mi-e teamă că nu mai rezist si-ntr-un fel
O să-ți spun tot ce cred, cu gându-mpăcat.
“Mă iubești? Eu da!”
Și vântul în briză se potolește.
Acum că ți-am zis, în sec înghițind
Va fi totul iară firește?
P.S: Cum anul e pe sfârșite, aș vrea să postez toate „ciornele” mele. Pentru 2014, un nou început. Să ne citim cu bine, dragilor!
SINESTEZIA CUVINTELOR 