Omul e 70% apă. Apa este misterul vieții, deci omul este într-adevăr misterul viețuirii. Totuși enigma individului stă în restul de 30%. Toți avem o parte comună, care ne face să simțim la fel, cu toții ne bucurăm de reușite, cu toții simțim măcar o dată în întreaga existență dragostea și o experimentăm, toți suntem încercați de tristețe și avem perioade grele ce parcă ne doboară. Totuși fiecare dintre noi acționează diferit, este unic și are, cel puțin, o trăsătură definitorie. Suntem construiți, după cum am zis, după același tipar, însă fiecare adaugă pe parcursul vieții elementele proprii de originalitate.
Pot spune că până acum multe tipuri de oameni mi-au intrat în viață și, menținându-mi sinceritatea, pot spune că nu toți sunt daruri ale societății în care trăim.
Temperamentali, orgolioși, irascibili, optimiști, pesimiști, energici sau cu simțul umorului, ei mi-au ajutat să-mi conturez caracterul și să evoluez, pentru că ei formează mediul în care mă dezvolt. Dintre ei mi-am ales prietenii, fără să țin cont de vreo regulă/principiu ori de vreo convingere personală puternică, ceea ce deobicei mă împiedică să văd frumusețea în orice ființă umană. „Cin’ s-aseamănă s-adună!”, corect? Ei bine, nu cred că proverbul se aplică în toate cazurile. Înțeleg că există un liant, o valoare comună, dar de cele mai multe ori, cel puțin în cazul meu, prietenia se simte, ba uneori chiar e intuitivă, capătă rațiune și reușește să lege persoanele în timp. Simți un prieten „la prima vedere” din privire și ulterior din zâmbet. Îi remarci gândurile, care uneori coincid cu ale tale, îți dai seama că se naște ceva între voi de fiecare dată când îi auzi chicotitul, în urma glumelor tale. Treptat, treptat, în urma discuțiilor purtate începi să ai încredere în cel ce-ți va deveni prieten. Involuntar, îți pui sufletul pe masă și începi să-l frămânți, devenind astfel un aluat de sentimente în care prietenul aduce umplutura, fie de cacao, fie cu stafide. Așa îți mărești capacitatea de a-ți înțelege sentimental apropiații, deprinzi empatia și sufletul tău devine unul „gras”, folosind o expresie tot a unui prieten de-ai mei.
„Gașca” de prieteni devine familia pe care ți-o alegi. Fiecare începe să aibă o „sarcină de casă”; unul șterge ferestrele de fiecare dată când se murdăresc și salvează astfel imaginea casei, iar altul încearcă să reamenajeze spațiul din sufrageria mentalității colective, dă cu aspiratorul și aranjează cărțile de suflet ,la propriu, și fără să schimbe identitatea prietenilor săi, le induce adevăratele valori pe care toți din familie le prețuiesc, dar pe care niciodată nu le-au găsit în dezordinea minții lor; unii se ocupă cu invitarea musafirilor în umila, dar armonioasa lor casă, ca serile de vineri să nu fie monotone, iar alții sunt responsabili cu optimismul și energia pozitivă și încearcă mereu să binedispună oamenii frumoși ce-i înconjoară. În orice caz, fiecare dorește binele celui de lângă și e dispus să își sacrifice timpul pentru ajutor.
Chiar dacă sunt momente tensionate, care durează zile și poate chiar săptămâni, când crezi că trădarea a fost făcută și te simți dărâmat din temelii, adevăratul prieten se va ivi când te aștepți mai puțin, te va înțelege și te va ridica din nou acolo unde ai fost. Sfatul său e primordial pentru tine și chiar dacă nu ajută prea mult în rezolvarea problemei, te simți bine că l-ai primit. E ca un unguent pentru inimă. De multe ori îți fură intimitatea și nu mai vrei să-i lași să-ți intre în grădina sufletului, dar ei te înțeleg din priviri și riscă pentru binele tău sentimental. Pătrund prin efracție prin ochii tăi, „fleașcă” de la atâta emoție, și riscă să se rănească în țepii trandafirilor din grădină, doar ca să te viziteze și să înțeleagă ce e în neregulă cu tine.
Pe unii ajungi să-i iubești, necondiționat, dar nu ai curajul să le spui pentru că ți-e teamă să-i înfrunți. Deși îi cunoști atât de bine și știi că șansele ca sentimentul să fie reciproc sunt foarte mici, poate fine cât piperul măcinat, tu tot ții la ei și te doare când îi vezi tânjind după caracterul altcuiva.
Atunci când te îndrăgostești în schimb de altcineva din afara grupului, iar „subiectul vizat” nu este pe placul celei de-a doua familii, te simți ca cel mai mare criminal. Toți îți spun că ar fi perfect pentru tine, însă tu știi că de fapt prin mintea lor zburdă exact părerile opuse. Pentru tine noul/noua el /ea înseamnă totul și ai face orice ca să-i faci pe plac și uiți astfel de cei ce mereu te-au susținut. Regreți că nu le mai acorzi aceeași atenție, că îi zăpăcești în fiecare minut cu povești stereotipice despre noua țintă și că îți bați capul cu planuri inutile pentru a atrage noua dragoste în plasă, cu toate că știi că acesta/ aceasta are alte „persoane îndrăgite” sau că o conversație pe acest subiect, purtată într-o seară senină de vară ar înlesni mersul lucrurilor.
La fel ca prietenia, iubirea se simte și nu se caută, este râvnită, dar neapreciată la adevărata valoare. Dragostea pleacă de multe ori de la prietenie, dragoste fiind un stadiu avansat al celei din urmă.
Despre dragoste mai târziu…Acum las subiectul suspendat în aer, deși îmi displace acest lucru. Prietenia e o relație mult mai complexă decât pare și se manifestă printr-o stare inexplicabilă „de bine”, cum obișnuim să spunem și nu cred că poate fi cuprinsă aici. Prietenia e subiectivă și aceasta e doar o frântură din gândurile mele. Îmi apreciez sincer toți prietenii, care, deși nu sunt mulți la număr, „îmi știu slăbiciunile, dar îmi arată calitățile, îmi simt temerile, dar îmi întăresc credința, îmi cunosc îngrijorările, dar îmi eliberează spiritul, îmi recunosc defectele, dar îmi subliniază posibilitățile”.[William Arthur Ward]
Photo: We heart it
P.S: Cum anul e pe sfârșite, aș vrea să postez toate „ciornele” mele. Pentru 2014, un nou început. Să ne citim cu bine, dragilor!
SINESTEZIA CUVINTELOR 