Matei și UNIVERS(al)itatea.

Image

Am plecat din nou către aceeași Universitate.  Timpul de așteptare de pe peron îmi ucide și azi speranțele de a vinde ceva. E așa de pustiu încât gândul de moarte mă cuprinde. Mă gândesc la Săftica, dar îmi aduc aminte doar de Matei. Nu înțeleg cum am fost atât de stupid încât l-am pierdut și pe el. De fiecare dată reușesc să dezamăgesc persoanele la care țin cel mai mult. Poate ăsta e motivul pentru care nu îmi place să am prieteni și am renunțat la gândul de a fi o persoană sociabilă. Îmi urlu în tăcere greșelile și mă obișnuiesc cu gândul că poțiunea creativă stă în durere și-ntr-o cană de ceai. „Fiecare zi începe cu mâine”, deci mai am timp să mă schimb. „De mâine o să ies în parc și-o s-o sun pe Catia, mi-e dor de ea!”, dar mereu diminețile târzii mă împiedică să ridic receptorul și să-i spun de fapt de ce am respins-o.

De curând m-am regăsit în amicul mai mic cu jumătate de deceniu. Mă întâmpina mereu la colțul artistului, aproape de scările metroului. Din când în când- de obicei întâziam- mă aștepta cu mâinile mânjite de vopseaua cu care făcea demonstrații trecătorilor, cu gândul de a mă înveseli la vederea unui grup de oameni atrași de șarmul lui. Prea fermecător și totuși, lipsit de prieteni ca mine. Inteligența lui îi făcea pe tineri să-l evite, farmecul atrăgea invidie, iar părul ciufulit, perechea de ochelari fără ramă și puloverul larg, lăsat descheiat, respingea fetele în căutare de „neprevăzut”, cu toate că o persoană mai schimbătoare și surprinzătoare ca Matei nu mai întâlnisem vreodată, până acum. Nu văzusem niciodată o persoană care să citească oriunde apucă, chiar și pe bordura trotuarului, mai mult decât mine, mai profund decât oricine. Mintea lui absoarbe tot, din orice domeniu. Zâmbește nonșalant când tipele de la „Științe Politice” trec pe lângă  noi privindu-ne nu tocmai în cel mai plăcut mod. Glumește pe seama defectelor lui și visează cu ochii deschiși să zboare în Univers și să adune stele. Din păcate a trecut de Univers și a ajuns la UNIVERSitate, trecând print UNIVERSialitate.

Săptămâna trecută, cu spiritul lui spontan și priceperea-n cuvinte mi-a vândut un tablou pe o sumă impresionantă din care aș putea cumpăra poate 4 pânze noi. Mi-a călcat pe orgoliu cu tenișii lui murdari și neîngrijiți și de aici a început totul. N-am vurt să recunosc că e un mai bun psiholog decât mine și că mă depășește în tot ceea ce face, mai puțin în artă. E un nonconformist agreat de societate într-un mod nemaiîntâlnit. Îmi aducea aminte, deseori, de domnișoara Catia, al cărei nume l-am pomenit mai devreme. De multe ori m-am gândit că s-ar potrivi, căci ea, în clasicismul său, nu se rușinează a purta ghiozdan și teniși la facultate și nici n-o interesează dacă ceilalți îi râd în față când le vorbește despre istoria artelor și aplicabilitatea ezoterismului. Dar iluzia se destramă rapid, căci sunt conștient că s-ar distruge singuri, fiecare pe el însuși…ori reciproc. Două forțe mari produc în univers o explozie mai mare decât mi-aș putea închipui cu imaginația mea de muritor, iar noi n-avem nevoie de-un „Big-Bang”; plus că înc-o iubesc.

Continuănd să mă încăpățânez la fiecare concluzie trasă de Matei,am ajuns să nu mai scot o vorbă și să atrag în jurul nostru o atmosferă prea greu de suportat. Fără să spună nimic, își aranjează ochelarii, își reia privirea vigilentă cu care l-am cunoscut și pleacă.  Ultima imagine, ce se derulează ca un film prost atunci când îi pronunț numele,e plină de ceața din țigara lui, ceață prin care se zărește timid părul castaniu. Atât și nimic mai mult.

-Păcat! Era un băiat bun și puteam ajunge prieteni pe viață, ca în poveștile pentru copii, spun cu voce tare, puțin agitat, către un domn cu servietă,aflat în trecere.

M-a durut că l-am pierdut și pe el, ca pe toți ceilalți. Dar oare nu-i mai bine să îi lași să plece decât să le transformi viața într-una ca a ta? Catia e norocoasă că nu m-a ascultat niciodată și nu mi-a luat în seamă prostiile. Matei o s-o întâlnească și o să vorbească despre mine așa cum eu am vorbit cu el despre Catia. Lumea e mică, prea mică pentru 2 forțe ca ei doi, care o să se atragă curând.

 Image

ciornă.veche#2

Image

Moartea-i în tot. E în frunze acum, nu are muze și-i fără culoare.

Moartea-i în tot; o să fie-n zăpadă și noi v-om călca-o-n picioare…

Cerul se crapă, ploaia coboară.E rece și udă, nici moartea acum n-o doboară.

Moartea-i în tot,dar viața e apa și apa e ploaie, deci viața o calcă-n picioare.

Noi suntem viață și moartea-i zăpadă, deci moartea vine și pleacă doar de fațadă.

Așa cum tu vezi, așa cum eu simt, mânați amândoi de viață și moarte, o cale măruntă-i bătută de toate.

Triumfă viața, triumfă…

ciornă.veche.

Image

Vântul spulberă noaptea,

Sufletul prinde lumină acum

Și noaptea umple eternitatea.

Fac parte dintr-un univers obscur.

Alergi prin mine, prin a mea minte;prin tot.

Și vântul spulberă stelele.

Nu pot să dorm, mă zăpăcești

Și nori-și trimit de îndată ploile.

Aș vrea să te simt, să mă strângi la piept.

Să-ți respir răsuflarea fierbinte.

Va fi iarnă curând și încă te-aștept

Să-mi spui ce simți tu pentru mine.

Râvnesc doar sărutul pe pleoapele lungi,

Doar mâna ușoară prin părul meu fin.

Al tău parfum rece pe al meu gât să-l arunci

Și vântul să ne-acopere fețele.

Pupila se dilată când te văd zâmbind

Doar șarmul tău mă copleșește.

Părul răvășit îmi amintește de vânt,

A cărui viteză tot crește,tot crește.

E-o tornadă pe cer! Infinitul negru în praf e-necat.

Mi-e teamă că nu mai rezist si-ntr-un fel

O să-ți spun tot ce cred, cu gându-mpăcat.

“Mă iubești? Eu da!”

Și vântul în briză se potolește.

Acum că ți-am zis, în sec înghițind

Va fi totul iară firește?

ImageP.S: Cum anul e pe sfârșite, aș vrea să postez toate „ciornele” mele. Pentru 2014, un nou început. Să ne citim cu bine, dragilor!

De Crăciun, fii mai bun!

 

Image

Oamenii nu sunt frumoși doar de Crăciun, dar sunt frumoși mai ales acum. Am împodobit bradul, am fost la colindat, am respectat tradițiile și obiceiurile moștenite din generație în generație și ne bucurăm în continuare de armonia sărbătorii de iarnă. Dăruim și primim. Suntem iubiți și împărțim iubire. Visăm și suntem visați, îmbrățișăm și suntem îmbrățișați. Ce poate fi mai frumos de atât? Să ne păstrăm puritatea în suflete, iar dacă nu o avem să încercăm să o găsim undeva înăuntrul nostru. Să nu ne lăsăm sufletul pradă răutăților, supărărilor și materialismului. Chit că ne apropiem de sfârșitul anului, aceasta e cea mai frumoasă perioadă, cel puțin din punctul meu de vedere. Crăciun fericit, dragilor! Să aveți parte de liniștea meritată după un an de zarvă și muncă! La mulți ani și tot ce-i mai bun din lume pentru „scriitorii” din lumea-ntreagă! >:D<

P.S.: Miros de portocale-n casă și ace de brad ce mă zgârie-n palmă/ Cozonacul doarme în cuptor și tu îmi ceri bomboane ca un copil.

       

Dragoste de portocală.

Image

Degetele uscate ating cu gravitate coaja de portocală.

O dezbracă de hainele amare și o lasă doar în cămașa din mătase transparentă.

Îi e frică de mâinile puternice, îi e frig și se înfioară.

Cămașa se desface nasture cu nasture și portocala nu mai e coerentă.

Ar vrea să strige, să îl oprească, dar mintea ei e prinsă-ntr-o capcană.

Carnea ei dulce-acrișoară, mirosul ei de portocală, înnebunește mâna ce-o dezbracă.

Mătasea alunecă pe umerii rotunjiți și cade pe podea.

Și-acum?…E goală. Ce-o să facă?

Mâna o strânge și buzele se apropie: oh, ce dulce sărutare!

Mai vrea, și nu doar una, chit că pentru ea va fi nimicitoare.

O atinge și-o savurează din fiecare bucățică.

Nu se poate stăpâni și mușcă din ea.

Pielea portocalei se crapă și zeama acrișoară se scurge printre degetele aspre,

Suficient cât să împrăștie în toată camera parfumul ei.

„Ce nebunie, să mor într-o așa plăcere!”, își zise portocala închizând ochii.

„Ce bună ar fi o mandarină, e suavă, o copilă!”, conchise M. plin de zeama răposatei.

Image

Ai adus dafinul?

Image

-Nu simt nimic.

-Eu da. E rece și mă-nfioară. E grea ca plumbul și cenușie ca el. Toți spun că e neagră, dar nu. E gri și tristă.

-O vezi?

-Doar uneori. Stă neclintită, închisă în lemn. Dar se mișcă, îi simt mișcarea. Mă uit atent, atât de atent la statornicia ei încât  chiar cred că se mișcă. Știi tu, ca atunci când îți e atât de frig încât simți că ți-e cald. Mă-nțeapă. Îmi înțeapă gândurile și nu mai scap de ea. Închid ochii și o aud.

-Ce zice?

-Nimic. Aud liniștea perfectă.

-Dacă e perfectă, de ce nu-ți place?

-Pentru că doar tăcerea ei e perfectă. În schimb, miroase. O aromă atât de nouă pentru mine, mă obsedează; e parte din mine acum și nu pot să scap de ea. Fiecare moleculă din mine înseamnă o particulă din ea. Nu o mai suport. Mă apasă, nu înțelegi? Mă frământă, nu vezi?

-De ce?

-Pentru că nu am mai stat niciodată atât de aproape de ea. Și pentru că e devastatoare. Distruge, dezintegrează tot, e prea violentă cu toți! Și totuși nu mă revolt împotriva ei pentru că nu pot,e puternică, dar nici nu vreau. Dacă aș încerca să o distrug, m-aș nimici pe mine. Ți-am zis…acum e parte din mine. Ea e eu și eu sunt ea.

-Nu înțeleg.

-E simplu. Gândește doar și nu întreba lucruri stupide. Adu-mi foi de dafin.

-Ce să aduc?

-Foi de dafin. Ți-am spus să încetezi cu întrebările fără rost…

-Dar nu am. Unde sunt?

-Am scris pe ele un acatist.

-Vorbești prostii. Simți din nou durerea? Ar fi bine să te întinzi.

-Adu-mi-le, acum! Când vine, trebuie să i le dau. Ți-am spus că mi-e prietenă și nu vreau s-o dezamăgesc.

-Ce fel de prieten îți cere lucrurile pe care nu le ai? Ai spus că e rea, nu merită!

-Se lasă seara. Vezi?

-Răspunde-mi, te rog. Nu te abate de la subiect.

-Se lasă seara. Vezi? Începe să se întunece și să se lase ceața. Ceața e umedă, plină de dezamăgiri. Așa va veni și ea: umedă și plină de dezamăgiri. Din nou simplu. Și știi de ce vrea acatiste?

-Mi-ai spus să nu mai întreb…

-Acum trebuie doar să răspunzi…

-Nu știu!

-Pentru că facem schimb. Îmi aduce dezamăgiri și îi dau foi de dafin scrise. Doar asta o bucură.

-De ce vrei dezamăgiri?

-De ce n-aș vrea? Sunt bune. Îți arată laturi de-ale tale de care nu erai conștient. Te fac puternic. Suferi și ești sensibil. Fără eșec nu știi ce-i succesul. Fără trădare, nu știi ce-i iubirea. Și, dragostea mea, fără Moarte nu știi ce e Viața și nu poți s-o prețuiești pe cea din urmă. De-asta suntem prieteni…Vreau să cunosc Viața și să o țin aproape de mine, dar fără Moarte nu pot. Iubesc Moartea și cred că și ea mă place…dar ador Viața, cu toate că ea mă urăște. Moartea e aproape, o văd tot mai des, o miros, o ating.

-Nu, nu ești bine. Sun doctorul, nu încerca să vii după mine lângă telefon. N-o să poți!

-Nu-i nevoie, iubito. A venit…și nu am dafinul. Adio!

Image

Regăsit. Eu. Eva

M-a cuprins acum o resemnare în care nu mă recunosc. Oare am obosit? Sau poate m-am pierdut din nou? Sunt tot eu? Sunt alta, m-am schimbat? Nu mai ştiu încotro. Rareori îmi mai permit să privesc cu coada ochiului în urmă, doar pentru a-mi aduce aminte cum am ajuns astăzi aici. În definitiv, orice despărţire poate fi tradusă ca un abandon al unui “eu”, la fel cum orice privire aruncată pe furiş în urmă aduce cu ea un inevitabil regret. Şi vai de cei care seduşi de imaginea trecutului, îmbrăcat acum în straiele cele mai frumoase, vor sparge lacăte de la uşi ce nu ar mai trebui deschise vreodată. În final, dintr-un univers de întrebări, va cutremura pământul numai una: “Cum ar fi fost dacă?”. Poate că răspunsul la întrebarea asta e ceea ce îmi lipseşte şi mie.

via Fără titlu.

Genial, Eva! Îți mulțumim pentru fiecare rând împărtășit cu noi!

Junctis viribus!

ImageRomânia, București, Roșia Montana, Pungești…Revoltă, rezistență, revoluție…bătrâni, tineri, copii.

De câteva zile țara vuiește, de câteva zile toți ne întrebăm către ce ne îndreptăm. Un popor confuz, adormit de ceva zeci de ani începe să se dezmorțească să conștientizeze gravitatea problemelor în care se adâncește tot mai mult, începe să iasă de sub mantia manipulării și să gândească singur. S-a convins că niciun partid politic actual nu este apt să propună soluții și să urmărească interesele țării. S-au convins că pasivitatea, ignoranța și comoditatea nu le vor aduce un trai mai bun, că ei sunt proprietarii de drept ai pământului României, căci da, e țara lor și pe lângă obligații au și drepturi, că ei sunt stăpânii propriei lor vieți și că doar ei pot lupta pentru ea.

Ideile lor nu pot fi auzite decât în vâltoarea străzii. Glasul fiecăruia nu va putea fi ascultat decât prin ralierea la glasul omogen  din mijlocul protestelor, de orice natură. În ultima perioadă, cele mai mari orașe din România au izbucnit. Băiețel pierdut din ochii bunicii, într-un parc din capitală, moare din cauza unui atac al câinilor, iar legea eutanasierii împarte țara în două. RMGC-ului i se aprobă proiectul pentru exploatarea cu cianuri a aurului din Apuseni, iar manifestațiile iau amploare nu numai în Piața Universității. Acum un nou caz de abuz și mai ales de incompetență a instituțiilor statului iese la suprafață prin protestele unor țărani ancorați sentimental și material de pământul lor muncit cu atâta trudă. Mai exact, în localitatea Pungești, județul Vaslui, odată cu încălcarea drepturilor locuitorilor de acolo de către faimoasa firmă americană „Chevron” , care a primit peste noapte un aviz pentru începerea exploatării gazelor de șist. Așa cum este normal, locuitorii  din zonă și-ar apăra ce le-a mai rămas de preț, nu numai din țara lor, ci și din avuția personală, pământul, ceea ce s-a și întâmplat.

Până acum destul de simplu, deși în esență lucrurile nu stau chiar așa. Jandarmii, care ar trebui să asigure zona de protest și să susțină măcar cu sufletul lozincile anti-amplasării sondelor de exploatărilor, încep să intimideze, ba chiar să lovească oamenii sinceri, ușor naivi, dar curajoși și cu tărie de caracter, care au îngenunchiat în fața tirurilor Chevron.  (http://fracking.casajurnalistului.ro/ -tot ce trebuie să știți despre această exploatare, anchetă realizată de Casa Jurnalistului- RESPECT! )

Fără să știi prea multe despre subiect și fără să realizezi asprimea situației în care se află acum atât locuitorii din zona Vaslui, cât și întreaga națiune, simți repulsie, nervozitate, ofuscare, vrei să ajungi la fața locului și să pui lucrurile la punct, de unul singur. Pe moment crezi că poți să te lupți cu o armată și că sigur o să învingi, însă cum spuneam anterior,  singur nu se poate.

 Totodată, vreau să-i conving pe cei ce înfierbântă spiritele din spatele monitoarelor prin comentariile dezîncurajatoare de pe rețelele de socializare, să oprească jignirile răutăcioase și vorbele grele aruncate cu frivolitate. Dacă ei încă nu s-au trezit, dacă lor nu le pasă de viitorul patriei lor, nu au decât să se complacă în situația dezastruoasă în care se află și să-și plângă de milă în continuare, însă nu au dreptul, nu își permit să judece inițiativa și puterea celorlalți care luptă pentru mai bine.

Deocamdată singura armă împotriva injustiției, pasivității, abuzurilor este ieșitul în stradă! Proteste pașnice, civilizate, așa cum au fost până acum în Piața Universității…

Tot ce-i mai bun pentru țară și pentru noi, cetățenii ei!

Junctis viribus!” în toate.

 

 

Nu vreau ca subiectele care au acaparat luna aceasta atenția publicului larg să fie confundate cu ceea ce urmează să spun și de aceea țin să precizez asta. Prin intermediul blogului meu, mai bun sau mai prost, vă chem pe toți în Piața Victoriei, duminică, la orele 14:00. De ce? Simplu…Cea mai mare mișcare națională pentru reîntregirea neamului românesc va avea loc: marșul pentru Basarabia, pentru unirea acesteia cu Patria-Mamă.

 „Pentru “vina” de a fi români, basarabenii au fost deportaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi. Dorinţa de reunire cu Patria-Mamă a rămas, însă, în minţile şi inimile multora. Ce ne-a fost luat pe nedrept trebuie să revină acasă prin unirea Republicii Moldova cu România.
UNIREA FACE PUTEREA
Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperate, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie.
Pentru România, pentru Unire, în stradă cu un steag tricolor: 20 OCT. – ORA 14:00 – PIAŢA VICTORIEI – BUCUREȘTI.”-https://www.facebook.com/events/669618659714800/

Image

 

Clișeu.

Image

…și mi-am promis că nu o să mai scriu despre tine, dar nu pot. Mă izbesc în gândurile mele de același TU… Aceiași ochi vigilenți, același zâmbet șarmant, aceeași geacă asortată cu părul răvășit. Orice piedică ți-aș pune, tu tot alergi spre pieptul meu și îmi provoci palpitații.  Sunt bulversată. Răvășită. Agitată. Analizez prea mult tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp și nu vreau să cred că „Nu e nimic”. Poate chiar nu e, poate doar sunt prea oarbă să văd evidentul sau poate tu ești prea timid să o recunoști. Ești ca mine, semănăm uimitor de mult prin complexitate și ne diferențiem atât de mult prin simplitate. Presiune, presiune, rezistență…Te joci cu mine sau eu m-am jucat prea mult de-a lungul timpului cu ideile utopice și am picat în propria-mi ambuscadă.  Dacă ții la mine nu-mi provoca un atac de cord, te rog!

Nu spun prea des, ba chiar n-am spus-o niciodată așa cum o simt acum. Aș vrea să ți-o fi recunoscut în față, dar mi-e teamă că inima e prea slabă și orgoliul prea puternic. Simplu clișeu…„Te iubesc!

Pss. Felină. Verzi.

Image

Pss”…și ea se întoarse tacticos. Ochii ei verzi de felină mi-au spintecat mintea și m-au făcut să uit ce voiam a spune. Jaluzelele trase sporeau atmosfera obscură. Bananele verzi stăteau pe măsuța de cafea lângă o cutie goală de praline. Dresul aruncat pe spătarul scaunului completează dezordinea din cameră. Degeaba voiam să o fac să se simtă mai bine, mai zdravănă, când abia ajunsese de la școala în care aflase de el.

„Știi? Chiar semeni cu o pisică…”, dar era prea îngândurată să audă ce spuneam eu. De la o vreme s-a metamorfozat, dar nu din omidă în fluture. Nu simțea în niciun fel aroma florilor și-a vieții, ea doar își risipea tinerețea și alerga printre necunoscuți ca să-și caute consolarea. Nici alunele sărate n-o mai îmbărbătau, nici legănarea vântului de seară printre copacii desfrunziți, nici o plimbare cu mașina către apusul de la marginea orașului…nimic din ce-i plăcea odinioară, iar eu nu o mai puteam citi în niciun chip și nicio lupă nu m-ar fi putut ajuta.

Iubirea, e prea crudă. Nimic nobil în ea…desparte oamenii și îi face să se schimbe pentru totdeauna. Niciodată o rană adâncă nu se va putea vindeca în totalitate și nici nu va exista suficientă pudră pentru a o masca. Iubirea intensă te schimbă din toate punctele de vedere, dar te poate face mai bun, mai complex ca ființă umană.

Așa și pentru ea…Zâmbește mai rar acum, iar mintea îi e infestată cu fanteziile nou desoperite. Nu îi e jenă de nimic și nu se sfiește de vulgaritate. A mai urcat o treaptă către maturitate și timpul acum îi pare că stă în loc. Un an și nimic mai mult îi desparte. El îi dă atenția cuvenită, dar nimeni nu știe dacă mai râvnește după pielea ei proaspăt epilată, după puloverul ei îmbibat de parfum sau e doar un joc de-a prinselea…Știi tu, care pe care…who is first…Cândva, prea naivă ca să-și dea seama, accepta totul cu ușurință. Acum, acceptă totul din neputința de a se împotrivi. Inima o ia la goană și mintea, oricât de rațională, nu o poate împiedica din cursa de o sută de metri. 

Confuză, ar prefera iubirea și nu prietenii, dar mereu alege invers. Știe perfect că nu poți să renunți la caracterul ei infatuat, de care ai atâta nevoie. Știe că nu poți să dai cu piciorul la 10 ani și știe că o iubești așa cum e. Vrei să iei frâiele vieții ei și să o conduci printre eșec și speranță așa cum crezi că e mai bine, dar niciodată nu vei știi ce se naște în sufletul ei, ce îi e mai bine.

Te duci în oglindă și-ți pui întrebarea: „Ce vreau”…un cer înnorat cu ploaie și frânturi de fulger sau soare prins în păr și un nor de smântână pe umărul drept? Pare că avem o diversitate în alegeri și decizii de făcut, dar în mare parte ele se limitează doar între bine și rău. Te înțeleg, mă înțelegi…știi ce gândesc și știu că suferi. Ciorba din lacrimile tale nu mă mai înduioșează deloc acum. 

 Pisicile cad mereu în picioare. Da, au 9 vieți. Dar tu de câte ori ai căzut din neatenția altora și din lipsa lor de grijă? Nu vreau să pierzi bucăți din tine, care te fac unică și autentică și să ajungi la ultima viață a personalității tale. Fii puternică și alege: bine sau rău?

Image

for C.