Clișeu.

Image

…și mi-am promis că nu o să mai scriu despre tine, dar nu pot. Mă izbesc în gândurile mele de același TU… Aceiași ochi vigilenți, același zâmbet șarmant, aceeași geacă asortată cu părul răvășit. Orice piedică ți-aș pune, tu tot alergi spre pieptul meu și îmi provoci palpitații.  Sunt bulversată. Răvășită. Agitată. Analizez prea mult tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp și nu vreau să cred că „Nu e nimic”. Poate chiar nu e, poate doar sunt prea oarbă să văd evidentul sau poate tu ești prea timid să o recunoști. Ești ca mine, semănăm uimitor de mult prin complexitate și ne diferențiem atât de mult prin simplitate. Presiune, presiune, rezistență…Te joci cu mine sau eu m-am jucat prea mult de-a lungul timpului cu ideile utopice și am picat în propria-mi ambuscadă.  Dacă ții la mine nu-mi provoca un atac de cord, te rog!

Nu spun prea des, ba chiar n-am spus-o niciodată așa cum o simt acum. Aș vrea să ți-o fi recunoscut în față, dar mi-e teamă că inima e prea slabă și orgoliul prea puternic. Simplu clișeu…„Te iubesc!

Advertisements

Minune udă.

Image

Mirosul proaspăt al ploii dă năvală pe feresatra deschisă. Oh, ce minune udă!

De când n-am mai alergat cu tine prin ploaie… parcă a trecut o veșnicie.  De când n-am mai auzit râsetul tău de copil și de când n-am mai citit în ochii tăi seninătatea unui răsărit? Nu-mi aduc aminte bine de când, dar poate intuiesc de ce. Ți-ai sfărâmat sufletul pur din cauza unor coincidențe bizare, unor fapte sau mai bine zis… făpturi inexplicabile. Ai făcut un act de teribilism când ți-ai strigat iubirea-n vânt, căci el prea surd s-audă s-a lăsat vrăjit de cântecul unei alte muze. Ți-ai spart oglinda de optimism, în care, din când în când, îți mai priveai chipul. Acum privești în trecut, cu prea puțină speranță în viitor. El a dispărut, vara a trecut și ea… Nostalgia se va dubla, tripla sau chiar mai mult de-atât. Îți vei relua rutina și vei uita de tot ce s-a-ntâmplat, chiar dacă te vei izbi de aceeași ușă închisă, mereu și mereu. Schimbarea s-a produs deja și trebuie să te accepți așa cum ești acum.

Nu fi dură cu tine și nu urla după atenție! Lasă-te purtată de val, așa cum obișnuiai odinioară! Nu-ți fie frică să privești în perspectivă! Dansează fără griji pe cea mai stupidă melodie, citește în prostie orice blog în care te regăsești, admiră orice citat de dragoste și comprimă-ți toate sentimentele într-un singur gând. Pornești pe un drum nou, neasfaltat încă și s-ar putea să-ți fie destul de greu, dar te vei descurca.

N-am mai întâlnit pe cineva atât de încăpățânat și motivat până acum. Nu mă înțelege greșit…nu e un lucru rău. O ambiție și o forță devastatoare mă lovesc atunci când taci. Ești mai puternică-n tăcere, știi? „Așa sunt eu, nu mai încerca să explici, nu mă schimbi ușor”, îmi spui de fiecare dată, chit că n-am avut vreodată intenția să te schimb, probabil știi deja. Ești un om prea frumos, prea complex ca să poți fi deturnat din drumul tău, dar parcă prea naiv. Din bunătatea-ți infinită te lași amăgită de vorbe care „sună bine”, de zâmbete prea false, de intențiile bune, în aparență, ale altora și în final, realizând că sinceritatea ta a fost pângărită vrei să ataci ca o hienă. Dar nu reușești, draga mea, pentru că oamenii buni ca tine iartă și nu întorc spatele dușmanilor atunci când ei au nevoie de tine.

Ești sensibilă și plângi, căci strângi prea multe-n minte și-n inimă. Izbucnești ca un vulcan de lacrimi și provoci o ploaie de tristețe, dar ți-am mai spus și asta: „Ploaia miroase cel mai frumos și dacă ar exista un parfum de ploaie m-aș da tot timpul cu el.” 

Da, ploaia-mi aduce aminte de tine. E rece și critică, cenușie și mohorâtă, furtunoasă și devastatoare pentru cei ce o urăsc. E udă, monotonă și-ntr-o scurgere continuă, obositoare pentru cei ce te contemplă din spatele ferestrei. Totuși pentru cei ce ajung să simtă ploaia, tu ești totul. Toți aceia devin dependenți de mângâierea picurilor tăi. Ești cea care îi revigorează, ești cea care le împrospătează mințile, ești sursă de inspirație. Aduci belșug de râsete, belșug de inocență…însemni belșug. 

De când n-am mai alergat cu tine prin ploaie…Oh, minune udă, nu pleca!

Afaceri noi cu oameni vechi.

Vreau să regăsesc persoanele din trecut și să le aduc în prezent. Vreau să schimb viitorul și să îmbunătățesc prezentul. Nu pot suporta gândul că toți oamenii superbi pe care i-am admirat și pe care am început să-i iubesc sincer și necondiționat se schimbă atât de repede și totuși, atât de încet, fără să observi metamorfoza decât dacă privești în trecut. Cu fiecare zi scursă conștientizez că viața-mi e într-o continuă transformare, fie că vreau, fie că nu. Totul depinde de „Oamenii frumoși de odinioară” pe care încă îi doresc lângă mine.

Naivitatea, inocența, candoarea tinereții și glumele cu bun-simț lipsesc din ce în ce mai mult din inimile oamenilor și din relația lor cu cei din jur. Cândva, prieteniile se legau fără vreun interes și, în pofida certurilor insignifiante, țineau o viață, dacă nu și mai mult. Micile răutăți se treceau ușor cu vederea, secretele rămâneau secrete și iertarea nu era semn al slăbiciunii. Ești puternic când ierți, căci iertarea înseamnă putere.

Oamenii dedicați unei cauze, nu căutau scuze pentru a scăpa de greutățile întâmpinate în drumul lor către reușită… Dedicați trup și suflet își urmează drumul și nu se lasă pescuiți de ispitele de pe margine, ispite care ca adevărate prostituate purtătoare de sifilis te contaminează cu nesiguranță, dorință de abandon, dezinteres și ură pentru tot ce ai făcut până acum. Puterea jertfei dispare atunci când în sufletul individului încolțește cea mai mică urmă de regret ori de interes prefăcut.

Simți că-ți trăiești singurătatea printre prieteni și asta nu e tocmai un lucru bun. Crezi că te susțin și-ți sunt mereu aproape, dar prioritățile lor se schimbă inconștient, fără ca rațiunea să găsească un motiv, și tu nu mai ești prioritar în existența lor. Negi un adevăr evident, chit că toți au remarcat asta și au făcut un pact cu tăcerea ca să se eschiveze.

Mda…Ți-e dor de nopțile pierdute printre râsete, printre fantome nesănătoase de fum, ce se ridică exhaustiv din filtrul ars al țigării, de muzica bună pe care o ascultați cu toții din telefonul mult prea vechi pentru noua generație de gadeget-uri, de sinceritatea cu care recunoșteați că vă iubiți și că iubirea e imposibilă.

Zâmbesc și-mi amintesc cum orice vers, nou învățat era fredonat până la epuizare, la propriu. Orice cuvânt încurcat provoca avalanșa de râsete și doar noaptea în întunericul ei o puteau opri.

În iubirea nerostită încă, joci murdar, o minți în față că prieteniile cu necunoscuții se transformă în iubire doar ca să o faci geloasă. Degeaba o iubești dacă nu-i spui; valabil vice-versa. Unde-ar mai fi misterul jocului când cărțile sunt date pe față cu frivolitate?

Ce oameni erau cândva, toți cei care nu ezitau să te strângă în brațe fără vreun motiv… doar ca să te facă să te simți mai bine! Ce oameni plăcuți și puri erau aceia care îți tăiau avântul către o relație cu un necunoscut, doar ca să nu destrami grupul de amici. Nu-mi pot închipui cum mulți dintre ei au vrut să-și doneze frumusețea interioară. E singurul lucru pe care nu l-aș împărți și aș spune tare și răspicat: „E al meu!”. Cred că egoismul e acum bun. De ce să împarți ceva atât de rar și de prețios, când îi poți ajuta pe ceilalți să-și dezvolte propria bogăție? E ca o afacere cu fericire, puțin ilegală, dar benefică pentru tine și pentru societate.

Și îmi trece prin minte o idee de antreprenor pe care nu am să o ratez, să o aplic. De mâine afacerea mea se va pune pe picioare, începând cu o ședință alături de persoanele la care țin cel mai mult. O afacere care va fi prosperă și care, cu ajutorul benevol al înțelegerii și al păcii, va aduce profit apropiaților, lărgind mai apoi sfera de orizont. Poate bazele unui business sănătos o să fie iertarea, poate depărțirea sau poate…niciuna dintre ele.

Păstrăm frumusețea oamenilor frumoși și o exploatăm pentru viitor. De ce să renunțăm la persoanele care ne-au făcut să ne simțim măcar o dată în viață speciali datorită unui compliment oferit pe gratis sau al unei zi, veri, an, deceniu de voie bună și armonie?

Să înceapă mica afacere în sufletele tuturor, zic! Ne dovedim că suntem buni întreprinzători? 🙂

Image

P.S: „The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong.”-Matahma Gandhi and „All lasting business is built on friendship”-Alfred A. Montapert

Prietenie?

.Omul e 70% apă.  Apa este misterul vieții, deci omul este într-adevăr misterul viețuirii. Totuși enigma individului stă în restul de 30%. Toți avem o parte comună, care ne face să simțim la fel, cu toții ne bucurăm de reușite, cu toții simțim măcar o dată în întreaga existență dragostea și o experimentăm, toți suntem încercați de tristețe și avem perioade grele ce parcă ne doboară. Totuși fiecare dintre noi acționează diferit, este unic și are, cel puțin, o trăsătură definitorie. Suntem construiți, după cum am zis, după același tipar, însă fiecare adaugă pe parcursul vieții elementele proprii de originalitate.

Pot spune că până acum multe tipuri de oameni mi-au intrat în viață și, menținându-mi sinceritatea, pot spune că nu toți sunt daruri ale societății în care trăim.

Temperamentali, orgolioși, irascibili, optimiști, pesimiști, energici sau cu simțul umorului, ei mi-au ajutat să-mi conturez caracterul și să evoluez, pentru că ei formează mediul în care mă dezvolt. Dintre ei mi-am ales prietenii, fără să țin cont de vreo regulă/principiu ori de vreo convingere personală puternică, ceea ce deobicei mă împiedică să văd frumusețea în orice ființă umană. „Cin’ s-aseamănă s-adună!”, corect? Ei bine, nu cred că proverbul se aplică în toate cazurile. Înțeleg că există un liant, o valoare comună, dar de cele mai multe ori, cel puțin în cazul meu, prietenia se simte, ba uneori chiar e intuitivă, capătă rațiune și reușește să lege persoanele în timp. Simți un prieten „la prima vedere” din privire și ulterior din zâmbet. Îi remarci gândurile, care uneori coincid cu ale tale, îți dai seama că se naște ceva între voi de fiecare dată când îi auzi chicotitul, în urma glumelor tale. Treptat, treptat, în urma discuțiilor purtate începi să ai încredere în cel ce-ți va deveni prieten. Involuntar, îți pui sufletul pe masă și începi să-l frămânți, devenind astfel un aluat de sentimente în care prietenul aduce umplutura, fie de cacao, fie cu stafide. Așa îți mărești capacitatea de a-ți înțelege sentimental apropiații, deprinzi empatia și sufletul tău devine unul „gras”, folosind o expresie tot a unui prieten de-ai mei.

„Gașca” de prieteni devine familia pe care ți-o alegi. Fiecare începe să aibă o „sarcină de casă”; unul șterge ferestrele de fiecare dată când se murdăresc și salvează astfel imaginea casei, iar altul încearcă să reamenajeze spațiul din sufrageria mentalității colective, dă cu aspiratorul și aranjează cărțile de suflet ,la propriu, și fără să schimbe identitatea prietenilor săi, le induce adevăratele valori pe care toți din familie le prețuiesc, dar pe care niciodată nu le-au găsit în dezordinea minții lor; unii se ocupă cu invitarea musafirilor în umila, dar armonioasa lor casă, ca serile de vineri să nu fie monotone, iar alții sunt responsabili cu optimismul și energia pozitivă și încearcă mereu să binedispună  oamenii frumoși ce-i înconjoară. În orice caz, fiecare dorește binele celui de lângă și e dispus să își sacrifice timpul pentru ajutor.

Chiar dacă sunt momente tensionate, care durează zile și poate chiar săptămâni, când crezi că trădarea a fost făcută și te simți dărâmat din temelii, adevăratul prieten se va ivi când te aștepți mai puțin, te va înțelege și te va ridica din nou acolo unde ai fost. Sfatul său e primordial pentru tine și chiar dacă nu ajută prea mult în rezolvarea problemei, te simți bine că l-ai primit. E ca un unguent pentru inimă. De multe ori îți fură intimitatea și nu mai vrei să-i lași să-ți intre în grădina sufletului, dar ei te înțeleg din priviri și riscă pentru binele tău sentimental. Pătrund prin efracție prin ochii tăi, „fleașcă” de la atâta emoție, și riscă să se rănească în țepii trandafirilor din grădină, doar ca să te viziteze și să înțeleagă ce e în neregulă cu tine.

Pe unii ajungi să-i iubești, necondiționat, dar nu ai curajul să le spui pentru că ți-e teamă să-i înfrunți. Deși îi cunoști atât de bine și știi că șansele ca sentimentul să fie reciproc sunt foarte mici, poate fine cât piperul măcinat, tu tot ții la ei și te doare când îi vezi tânjind după caracterul altcuiva.

Atunci când te îndrăgostești în schimb de altcineva din afara grupului, iar „subiectul vizat” nu este pe placul celei de-a doua familii, te simți ca cel mai mare criminal. Toți îți spun că ar fi perfect pentru tine, însă tu știi că de fapt prin mintea lor zburdă exact părerile opuse. Pentru tine noul/noua el /ea înseamnă totul și ai face orice ca să-i faci pe plac și uiți astfel de cei ce mereu te-au susținut. Regreți că nu le mai acorzi aceeași atenție, că îi zăpăcești în fiecare minut cu povești stereotipice despre noua țintă și că îți bați capul cu planuri inutile pentru a atrage noua dragoste în plasă, cu toate că știi că acesta/ aceasta are alte „persoane îndrăgite” sau că o conversație pe acest subiect, purtată într-o seară senină de vară ar înlesni mersul lucrurilor.

La fel ca prietenia, iubirea se simte și nu se caută, este râvnită, dar neapreciată la adevărata valoare. Dragostea pleacă de multe ori de la prietenie, dragoste fiind un stadiu avansat al celei din urmă.

Despre dragoste mai târziu…Acum las subiectul suspendat în aer, deși îmi displace acest lucru. Prietenia e o relație mult mai complexă decât pare și se manifestă printr-o stare inexplicabilă „de bine”, cum obișnuim să spunem și nu cred că poate fi cuprinsă aici. Prietenia e subiectivă și aceasta e doar o frântură din gândurile mele. Îmi apreciez sincer toți prietenii, care, deși nu sunt mulți la număr, „îmi știu slăbiciunile, dar îmi arată calitățile, îmi simt temerile, dar îmi întăresc credința, îmi cunosc îngrijorările, dar îmi eliberează spiritul, îmi recunosc defectele, dar îmi subliniază posibilitățile”.[William Arthur Ward]

 Photo: We heart it307087_623725837645527_1852672332_n